14 motive pentru care vă este mereu frig

Vă întrebați de ce vă este mereu frig și căutați mereu ceva să puneți pe umeri, chiar dacă aerul condiționat este oprit?

În cele mai multe cazuri, această senzație permanentă de frig nu este de la mama natură, ci este provocată de anumite boli, multe dintre ele putând fi vindecate foarte ușor.

Anemia

Această afecțiune apare când nu aveți suficiente globule roșii (hematii) sănătoase pentru a livra organismului oxigenul de care are nevoie. Se manifestă prin oboseală, slăbiciune, amețeală și probleme de respirație, dar și prin senzație de frig, în special la mâini și la picioare. Medicul poate depista cauza și vă poate recomanda modificări ale stilului de viață și, eventual, tratament.

Hipotiroidismul

Glanda situată la nivelul gâtului nu mai produce suficienți hormoni, astfel încât puteți deveni foarte sensibil la frig sau la cald. Alte simptome, care pot apărea în decurs de câțiva ani, sunt durerile articulare, constipația, pielea uscată și creșterea în greutate. Hipotiroidismul poate fi cazat de multe lucruri, inclusiv de anumite boli sau tratamente pentru alte boli. Medicul vă poate prescrie terapia hormonală adecvată, care să înlocuiască hormonii pe care organismul dumneavoastră nu îi mai produce.

Fenomenul Raynaud

Vasele de sânge de la nivelul mâinilor reacționează la temperaturi scăzute sau la stres. În timpul ”atacului”, care durează de la câteva minute la o oră, vasele de sânge limitează fluxul sanguin, ceea ce se manifestă prin răceala și amorțeala degetelor, dar și prin schimbarea culorii în alb sau vinețiu. Pe măsură ce fluxul sanguin revine la normal, la nivelul degetelor apare o senzație de mâncărime sau chiar durere. Medicamentele pot ameliora aceste simptome și pot preveni deteriorarea țesuturilor. În cazuri severe, se poate apela la intervenție chirurgicală.

Bolile renale

Diabetul și hipertensiunea arterială duc deseori la apariția bolilor renale– ceea ce poate scădea temperatura corpului, deci vă este frig chiar dacă afară este cald. Senzația se poate ameliora când începeți tratamentul pentru boala renală.

Diabetul de tip 2

Această boală vine la pachet cu anemia, bolile renale și problemele circulatorii- de aceea vă este frig în permanență. Și deteriorarea celulelor nervoase din cauza diabetului poate determina senzația de frig. Țineți glicemia sub control cu ajutorul medicamentelor și al modificărilor aduse stilului de viață.

Boala arterială periferică

Apare atunci când plăcile de aterom îngustează arterele, astfel încât sângele ajunge mai greu la mâini și la picioare. Dacă un picior este mult mai rece decât celălalt, dacă apar senzații de durere, amorțeală sau slăbiciune- toate pot fi semne ale acestei boli. Cereți ajutor de la medic când resimțiți aceste simptome. Modificările în dietă și activitatea fizică pot ajuta uneori, însă doctorul vă poate recomanda tratament și, eventual, intervenție chirurgicală.

Anorexia nervoasă

Este o tulburare de alimentație din cauza căreia slăbiți periculos de mult. Lipsa grăsimii dinn organism poate avea ca efect senzația permanentă de frig, mai ales la mâini și la picioare. Boala poate pune viața în pericol, deci discutați de urgență cu un medic dacă resimțiți simptomele.

Gripa

Virusul gripal afectează întregul organism, inclusiv nasul, gâtul și plămânii. Se manifestă prin febră mare și frisoane, dar și dureri de cap, dureri musculare, tuse și stare generală de slăbiciune. Poate avea efecte destul de grave, mai ales la copii și la vârstnici. Este recomandat să faceți anual vaccinul antigripal.

Neuropatia periferică

Dacă vă simțiți picioarele reci, dar când le atingeți nu pare nimic în neregulă, poate fi un semn al neuropatiei periferice. Adesea începe de la degetele de la picioare și urcă treptat și apare atunci când o leziune sau o afecțiune medicală deteriorează celulele nervoase. Diabetul este o cauză des întâlnită a acestei boli, dar poate apărea și din cauza unor infecții, a bolii renale sau hepatice, din cauza lipsei vitaminelor ori contactului cu substanțe chimice toxice. Medicul poate trata cauza problemei.

Prea puțină vitamina B12

Lipsa acestei vitamine poate declanșa anemia, care se manifestă prin senzația de frig. Puteți suplimenta aportul de vitamina B12 mâncând carne de pui, ouă și pește, dar și cereale cu un aport crescut de vitamina B12. Chiar dacă aveți o alimentație corespunzătoare, s-ar putea să nu absorbiți această vitamină din cauza unei alte boli sau a anumitor medicamente pe care le luați.

Lipsă de fier

Fără o cantitate adecvată de fier în organism, poate apărea anemia feriprivă, care se manifestă prin senzația de frig. Boala poate fi cauzată de o hemoragie, dietă neadecvată sau pentru că organismul nu poate absorbi fierul. Cea mai bună sursă de fier este carnea roșie, dar se găsește și în carne de pasăre, porc sau pește. Mai puteți suplimenta aportul de fier consumând cereale fortificate, mazăre, soia, năut sau legume cu frunze verzi.

Hipopituitarismul

Apare când glanda pituitară nu mai produce cantități adecvate din anumiți hormoni. Un simptom tipic este sensibilitatea la frig sau imposibilitatea de a vă încălzi. Mai pot apărea: anemia, pierderea apetitului și scăderea în greutate. Medicul poate trata cauza hipopituitarismului sau poate sugera terapii de înlocuire a hormonilor lipsă.

Medicația

Unele medicamente pot avea ca efect secundar senzația de frig. Beta- blocantele, de exemplu, ajută inima să se relaxeze, dar pot provoca și amețeală, oboseală, senzație de greață și de frig la mâini și la picioare. Dacă apar aceste semne, discutați cu medicul.

Consumul de alcool

Chiar dacă la început pare că vă încălzește, deoarece sângele circulă prin vase de sânge mărite de la suprafața pielii, temperatura va scădea pe măsură ce organismul atrage sângele spre periferie pentru a încălzi suprafața pielii. În plus, alcoolul afectează acea parte a creierului care reglează temperatura organismului. Astfel, pe timp de iarnă, consumul de alcool poate duce la apariția hipotermiei (extrem de periculoasă, de altfel).