3.000 de teste FIT gratuite pentru depistarea cancerului colorectal

campanie Ponderas - screening cancer colorectal

În anul 2018, în România, peste 80.000 de pacienți au fost diagnosticați cu cancer colorectal și s-au înregistrat peste 50.000 de decese (Globocan 2018).

În Europa apar anual 450.000 cazuri noi, iar în lume – aproximativ 1.360.000 cazuri noi, fiind astfel, pe glob, al treilea cel mai comun tip de cancer la bărbați și al doilea la femei. La noi în țară, cancerul colorectal este pe locul 2 ca incidență și ca mortalitate, cu peste 11.000 de cazuri noi și peste 6.000 de decese numai anul trecut.

Simptome și factori de risc

Câteva din simptomele cancerului colorectal sunt:  sângerări în scaun, modificarea tranzitului intestinal (constipație sau diaree), scădere inexplicabilă în greutate, stare de oboseală și slăbiciune inexplicabilă, durere, crampe sau umflarea abdomenului.  Ca factori de risc pot fi amintiți:  antecedente în familie (dacă o rudă gradul I a fost diagnosticată cu această boală până la vârsta de 45 de ani),  vârsta (peste  90% dintre cazuri apar la pacienţi cu vârsta de peste 50 ani), fumatul și alcoolul, bolile inflamatorii intestinale. Cancerul colorectal are un prognostic bun dacă este diagnosticat precoce, iar screeningul reprezintă cea mai bună metodă de prevenție pentru că permite detecția și îndepărtarea polipilor (leziuni premaligne). În acest context, Ponderas Academic Hospital, în calitate de Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală, a lansat campania „Treaba ta e treaba noastră”, un proiect pilot de screening pentru identificarea pacienților afectați de cancer colorectal. Campania începe pe 15 mai și va dura până la epuizarea celor 3.000 de teste FIT distribuite gratuit.

„Concret, persoana ridică testul de la spitalul Ponderas, merge cu el acasă, recoltează proba, se întoarce cu ea la spital, unde aceasta este procesată, și primește rezultatul în cinci zile. Dacă rezultatul este pozitiv, persoana va fi programată mai departe pentru colonoscopie gratuită în maximum o lună. În ceea ce privește persoanele care pot face acest test, avem o selecție populațională către persoanele cu risc de dezvoltare a unor stări precanceroase sau chiar a unor leziuni neoplazice.  Este vorba de persoane cu vârsta de peste 45 de ani, acesta ar fi primul filtru, dar și persoane cu vârste mai mici de 45 de ani care au în familie rude cu cancer colorectal”, a explicat prof. asoc. dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurgie generală, director medical Ponderas Academic Hospital.

Teste obligatorii

Există două categorii de pacienți care beneficiază de programele de screening de cancer colorectal. Pacienții cu risc mediu fac parte din populația asimptomatică, cu vârsta de peste 45 de ani, situație în care se pot oferi teste secvențial: testele FIT (anual), sau colonoscopia (o dată la 10 ani) sunt metodele de selecție indicate în programele de screening din SUA și majoritatea țărilor UE. ”Pacienții cu risc crescut sunt pacienții cu istoric familial de cancer colorectal sau polipi avansați, cu cancere colorectale ereditare, respectiv cu boli inflamatorii intestinale cu evoluție pe perioadă lungă, pacienți care necesită consult gastroenterologic și efectuarea colonoscopiei înainte de 45 ani. Screening-ul cancerului colorectal este singura metodă care permite identificarea formelor precoce de cancer, stadii în care este posibilă vindecarea”, a adăugat prof. dr. Adrian Săftoiu, medic primar gastroenterolog.

Programul de screening pentru cancerul colorectal își propune, prin distribuția gratuită și colectarea testelor FIT, detectarea precursorilor și diagnosticarea tumorilor în stadii incipiente. ”Un simplu test, realizat în condiții de igienă și intimitate a propriei case, poate salva vieți, facilitând prevenția mai mult decât în cazul altor malignități”, a completat șef lucrări dr. Victor Tomulescu, medic primar chirurgie generală, coordonatorul Centrului de Excelență în Chirurgie Colorectală.

Testul imunochimic fecal FIT reprezintă o metodă de screening non-invazivă importantă și eficientă. Acesta determină dacă există sângerări oculte (hemoglobină) în scaun – marker pentru anumite afecțiuni intestinale, precum diverticuli, polipi, cancer colorectal. Simplu și ușor de făcut, testul FIT oferă un rezultat cantitativ relevant medical, care poate indica necesitatea unor explorări endoscopice complexe.

Bogdan Guță