Apel pentru donarea de sânge în perioada de vară

În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.

Având în vedere sesizările din ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge, Sorina Pintea, ministrul  Sănătăţii, a făcut un apel către cetăţeni pentru donarea voluntară.

“Cererea zilnică a unităților sanitare din București este de 1.000-1.500 componente/zi, iar centrul de donare poate asigura, în această perioadă, maximum 300 -500 componente/zi. De exemplu, ieri au fost numai 120 de persoane care au intrat în centru cu intenția de a dona, în condițiile în care ar trebui să existe cel puțin 300 de donatori zilnic, pentru a face față cererii unităților sanitare. Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol, o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață”, a declarat Sorina Pintea.

Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei, astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge.