Autism versus vaccinare: mit versus realitate

Reticența părinților față de vaccinare poate fi combătută vorbind deschis, transparent despre fapte, este de părere conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, supraspecializare pneumologie pediatrică, Șef Disciplină II INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Într-un interviu acordat revistei Politici de Sănătate, conf. dr. Mihai Craiu spune că primul lucru despre care ar trebui să se vorbească este articolul Wakefield – studiul care a adus în lumea științifică suspiciunea că ar putea să existe o legătură între vaccinul trivalent (rubeolă-rujeolă-oreion) și autism. Autoritățile medicale ale Regatului Unit (General Medical Council) au dovedit că dr. Wakefield, care între timp a rămas fără drept de liberă practică, a încălcat numeroase reglementări etice și a falsificat un studiu științific, în ideea de a obține beneficii materiale.

”A doua realitate este că rujeola produce acum, în România, 4,5 decese la o mie de pacienți. Vaccinarea antirujeolică a produs în ultimii 28 de ani zero decese”, a atras atenția specialistul.

Potrivit acestuia, putem să vorbim în acest moment despre autism ca spectru de boli și orice fel de alt act medical. Realitatea, sugerată și de studii genetice, arată că tulburările globale de spectru autist sunt rezultatul unei „sensibilități” a creierului, (de aceea autismul este de circa șase ori mai des întâlnit la copiii care au un frate autist decât la cei care au un frate fără autism, indiferent de statutul vaccinal al copilului mai mare), care este „agresat” într-un moment nu foarte fericit, în fazele inițiale ale dezvoltării cerebrale, probabil in utero. În familiile în care există copii cu tulburări de spectru autist mai sunt și alte sensibilități emoționale, depresive, sau genialitate – o formă extremă a autismului.

Anul trecut, a fost publicat un studiu obstetrical făcut asupra femeilor care au născut copii aparent sănătoși și s-a urmărit serologia pentru diverse virusuri care ar fi putut să afecteze sarcina. ”S-a constatat că există o corelație semnificativă între infecția cu virusuri herpetice în timpul sarcinii și apariția ulterioară a tulburării de spectru autist. Vorbim de o infecție herpetică recentă dovedită cu sânge din cordonul ombilical, fără a putea spune că mama a avut o problemă cândva înainte de sarcină. De asemenea, trebuie să spunem cu voce tare că există copii autiști care nu au fost vaccinați”, a mai spus conf. dr. Mihai Craiu.

Interviul complet poate fi citit aici.