Chisturile pot apărea în orice zonă a corpului. Cât de periculoase sunt?

chisturile - unde pot apărea

Fie că vorbim de o umflătură, o bășică, o acumulare de lichid – chisturile sunt destul de frecvent întâlnite și de cele mai multe ori nu înseamnă cancer.

S-ar putea să aveți nevoie de analize suplimentare (CT, ultrasunete sau biopsie) pentru a confirma ca este, într-adevăr, vorba de un chist. Adesea nu este nevoie de tratament, dar aceasta este o decizie a doctorului. Chisturile pot apărea în diferite zone ale organismului și uneori nici nu vă dați seama de prezența lor.

Acnee chistică

Acneea apare atunci când grăsimile și pielea moartă blochează porii. De multe ori, apare o mică umflătură sau coș, care dispare de la sine sau cu ajutorul medicamentelor fără prescripție medicală. Dacă problema este mult mai gravă sau dacă acel coș este foarte iritat, s-ar putea să apară o excrescență mai mare și pufoasă numit chist (excrescențele tari se numesc noduli). Discutați cu medicul despre tratament, inclusive despre nevoia de antibiotice.

Chistul Baker

În spatele genunchiului poate apărea o umflătură moale, plină cu lichid, dacă articulația este deteriorată din cauza artritei, inflamației, a unui ligament rupt sau din alte cauze. S-ar putea să credeți că e un cheag de sânge. Trebuie să vă odihniți cu piciorul ridicat și gheață pe zona afectată timp de 15 minute, de mai multe ori pe zi. Antiinflamatoarele ar putea ajuta. În unele cazuri, medicul vă poate recomanda intervenție chirurgicală sau poate folosi un ac pentru a drena lichidul sau pentru a injecta medicamente care să reducă inflamația.

Chistul glandelor Bartholin

Micuțele glande Bartholin sunt situate în profunzimea pielii de ambele părți ale deschiderii vaginului, rolul lor fiind de a produce fluide în timpul actului sexual. Dacă ceva blochează canalul uneia dintre aceste glande, aceasta se umple cu mucus și se mărește, ba chiar s-ar putea infecta și ajunge la un abces. Tuburile de drenaj pot ajuta. În cazurile mai grave, medicul vă poate opera pentru a crea un canal de scurgere permanent sau pentru a îndeprta chistul.

Chist mamar

S-ar putea să sesizați unul sau mai multe umflături mici, cu margini regulate, la sâni, dar nu întotdeauna le puteți simți. S-ar putea să fie dureroase în zilele dinaintea începerii ciclului menstrual sau când beți multe băuturi pe bază de cofeină. Sunt foarte des întâlnite și apar mai ales chiar înainte sau după instalarea menopauzei, dacă luați terapii de substituție hormonală. De obicei nu este nevoie de tratament, dar trebuie să mergeți la doctor, deoarece un nodul la sân poate fi mult mai periculos decât un chist.

Chist urachial

În pântec, vezica fătului este conectată la cordonul ombilical printr-un printr-un tub mic numit urachus. Dacă acesta nu se închide până la naștere, se poate forma un mic chist din țesut și fluide. Dacă se infectează, s-ar putea să resimțiți durere în zona ombilicală, febră și să urinați cu sânge. Medicul vă poate prescrie antibiotice, drenaj sau îndepărtare chirurgicală a chistului.

Chist sebaceic

În acest caz, ceva blochează glandele din jurul firului de păr sau irită foliculul care îl susține. Chisturile sebaceice apar adesea pe față, urechi, cap, trunchi sau zona inghinală. O umflătură apare treptat sub piele și este, de obicei, suficient de moale pentru a o mișca cu degetul. În general, nu doare, dar s-ar putea să simțiți un miros urât. Chisturile mici dispar, de regulă, de la sine, dar s-ar putea să fie nevoie de intervenția medicului pentru a îndepărta chisturile mari.

Chist pilonidal

Un fir de păr este împins înapoi în piele, organismul îl percepe ca pe o ameninare și formează un buzunar în jurul lui, ce reține pielea moartă și fluidele. S-ar putea să observați o mică iritație la baza coloanei vertebrale, în adâncitura unde încep fesele. Dacă se infectează, poate fi foarte dureroasă și este nevoie de drenarea lichidului sau de îndepărtarea chirurgicală a chistului. De multe ori, însă, se poate rezolva cu ajutorul antibioticelor. Cel mai des apare la bărbații tineri, la persoanele care stau mult pe scaun, nu sunt active fizic sau sunt obeze.

Chist ganglionar

Este o umflătură plină de lichid, adesea lângă articulațiile sau tendoanele încheieturii mâinilor ori degetelor. Poate fi dureros și uneori își schimbă dimensiunea sau dispare de la sine. Durerea poate fi atentuată cu ajutorul medicamentelor. În cazurile grave, medicul poate drena lichidul sau poate îndepărta complet chistul.

Chalazia (chist meibomian)

Glandele lui Meibomius sunt mici glande sebacee situate la marginea pleoapelor. Uneori, o astfel de glandă se blochează, se închistează și apare chalazionul. S-ar putea să nu resimțiți nicio durere, în afară de cazul când chistul crește foarte mult. Cele foarte mari pot apăsa pe ochi, încețoșând vederea. De obicei, dispare de la sine, iar compresele calde pot ajuta. Dacă acest lucru nu se întâmplă, discutați cu medicul.

Cisticercoza

Ouăle teniei porcului pot ajunge în mâncare sau băutură. Ele ”clocesc” în intestine și trimit mici oncosfere prin sânge către creier, mușchi, ficat și alte organe, în care se vor forma chisturi. Dacă ajung la nivelul creierului, pot cauza dureri de cap, crize, confuzie și alte probleme. Medicul vă poate prescrie tratamentul cel mai potrivit.

Spermatocelul

Chistul apare în interiorul epididimului (canalul prin care este transportat lichidul seminal). Chistul pare a apărea când sperma se acumulează la capătul acestui canal. Nu este canceros și, de obicei, nu doare, dar ar trebui să mergeți la medic. În general dispare de la sine. Aproximativ o treime dintre bărbați se va confrunta cu această problemă de-a lungul vieții.

Chistul dermoid

Apare înainte de a vă naște, dacă straturile pielii nu cresc cum trebuie, de obicei pe cap, gât sau pe față. Poate să nu fie remarcat până la câțiva ani după naștere, când se acumulează fluidele și chistul crește în dimensiune. Iar atunci arată ca o mică umflătură cu piele deasupra. Medicul poate îndepărta chirurgical chistul dermoid.