Consultații pentru depistarea cancerului buzei

Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, organizează campania de consultații pentru depistarea cancerului buzei, la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ,,Prof. Dr. Dan Theodorescu”.

Campania se află deja la a treia ediție, după cele de anul trecut din iunie și octombrie. Atunci, aproape 200 de pacienți au primit consultații, iar dintre aceștia, 14 prezentau leziuni premaligne și maligne.

Scopul campaniei îl reprezintă prevenţia, în condiţiile în care incidenţa cancerelor cavităţii bucale creşte de la an la an. Mulţi pacienţi ajung prea târziu la medic, iar soluţiile terapeutice în fazele avansate ale bolii sunt limitate.

În 2016, peste 500 de români au fost diagnosticaţi cu cancer de buză, iar concluziile au fost îngrijorătoare: unul din 10 a fost diagnosticat cu o formă de cancer al cavităţii bucale, o medie care depăşeşte cu mult media europeană.

„Orice apare anormal la nivelul cavităţii bucale: o excrescenţă, o leziune ulceroasă, o mobilitate anormală a dinţilor, chiar dacă nu prezintă niciun fel de leziune, dar încep să se mişte. Uneori, leziunile acestea maligne intraosoase determină o topire a osului şi atunci apare mobilitatea”, explică profesorul Alexandru Bucur, șeful Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

Consultațiile pentru depistarea cancerului buzei vor avea loc miercuri și joi (20 și 21 iunie), în Calea Plevnei, nr.19, et.1, cam. 19, iar programările se pot face la tel.0755.017.359.