Creșterea numărului de donatori, tema Zilei Naționale a Transplantului

transplant- mai multi donatori de organe

În cursul anului 2018, în România au fost înregistraţi doar 65 de donatori de organe decedaţi, 83% dintre aceştia fiind donatori multiorgane, au anunțat participanții la Ziua Națională a Transplantului.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), în 2018 au fost efectuate 183 de transplanturi de rinichi, 79 transplanturi de ficat, 7 de inima şi 4 de plămâni, însă specialiștii atrag atenția că numărul donatorilor de organe este, încă, insuficient.

”Practic totul începe și se termină cu creșterea numărului de donatori. Un rol important în înțelegerea activității de donare îl are și înțelegerea gestului profund altruist reprezentat de donarea de organe. Această înțelegere a actului de donare ar putea plasa România, în viitor, în rândul țărilor în care activitatea de donare este reglementată prin consimțământul prezumat consecutiv, obținându-se o creștere a numărului de donatori. Toate aceste eforturi converg către acordarea unei șanse la transplant unui număr cât mai mare de pacienți, practic acordarea unei sanse la viață”, a declarat dr. Radu Zamfir, director executiv ANT.

În prezent, în România se înregistrează 3,5 donatori la un milion de locuitori. ”Cea mai mare problemă acum în România o reprezintă numărul mic de donatori și numărul mic de spitale care identifică acești donatori, deci focusarea trebuie să fie pusă pe terapiile intensive, astfel încât să nu mai pierdem donatori. Problema cea mai delicată și spinoasă rămâne terapia intensivă și lipsa identificării donatorilor în toată Romania”, a atras atenția dr. Carmen Pantiș, coordonatorul Programului de Transplant din Bihor.

Totuși, în ultimele trei luni s-a înregistrat o creștere a numărului donatorilor, prin activitatea unui număr de maximum 5-6 spitale. ”Și e păcat, avem peste 40 de spitale mari. Rugămintea noastră către Ministerul Sănătății ar fi ca, într-o primă etapă, la aceste cinci unități medicale să se adauge încă cinci”, a menționat prof. dr. Irinel Popescu, șef Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni.

Un nou Consiliu Științific al ANT

Multe voci au pus scăderea numărului donatorilor de organe pe seama lipsei de transparență din acest domeniu, astfel încât un rol crucial în activitatea de transplant îl are și reorganizarea ANT, ”cu scopul de a transparentiza și eficientiza procedurile. În Monitorul Oficial este Ordinul pentru modificarea anexelor numărul 1 și 3 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 183/ 2005 privind aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare a organigramei, a componenței Consiliului Științific al Agenției Naționale de Transplant, precum și a atribuțiilor directorului adjunct al Agenției. Consiliul Științific este o instituție cu rol esențial în desfășurarea în condiții optime a activității de transplant, fiind format din 17 membri, din care 16 sunt personalități cu activități recunoscute în domeniu și directorul executiv al ANT”, a explicat dr. Tiberius Marius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Potrivit Ordinului, din Consiliul Științific al ANT fac parte: prof. dr. Ioana Grințescu (București), prof. dr. Șerban Brădișteanu (București), prof. dr. Horațiu Suciu (Târgu Mureș), prof. dr. Irinel Popescu (București), prof. dr. Cristian Lupașcu (Iași), CSI dr. Narcis Copcă (București), prof. dr. Ioanel Sinescu (București), prof. dr. Adrian Covic (Iași), dr. Ioan Elec (Cluj), prof. dr. Dan Enescu (București), prof. dr. Monica Pop (București), prof. dr. Dorel Săndesc (Timișoara), conf. dr. Alina Tănase (București), prof. dr. Ileana Constantinescu (București), conf. dr. Erszebet Lazăr (Târgu Mureș), dr. Ștefan Dumitriu (INML București) și dr. Radu Zamfir (București).

Specialiștii au mai anunțat că s-au făcut demersuri  importante ca România să adere la Eurotransplant. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat în prima lună a acestui an la reuniunea Eurotransplant din Austria, unde s-a agreat includerea medicilor români în programul „Teaching and learning” – o etapă ce trebuie parcursă de România în procesul de aderare la Eurotransplant.