Cum câștigați războiul copiilor cu legumele

Pentru fiecare părinte care s-a rugat de copilul lui să mănânce din porția de legume ”încă o dată”, un expert în nutriție atrage atenția că sunt modalități prin care pot determina copiii să mănânce și chiar să le placă legumele.
Gustul celor mici poate fi influențat încă de când aceștia sunt în pântecul mamei. ”În timpul sarcinii, embrionul și, ulterior, fetusul obține informații despre lumea exterioară. Așadar, mamele pot decide gusturile copiilor lor încă dinainte ca aceștia să se nască”, a explicat Richard Rosenkranz, specialist în alimentație, nutriție, dietă și sănătate al Universității de Stat din Kansas. Începeți cu legumele mai dulci, precum porumb sau morcovi, a sugerat specialistul.
O modalitate prin care puteți încuraja copiii de 2-3 ani să mănânce legume este să le tăiați și să le aranjați în formă de smiley sau animale. ”Dacă tăiați legumele proaspete în forme amuzante sau folosiți roșii cherry pe post de ochi, dintr-o dată copiii încep să mănânce sănătos și să se și distreze în același timp”, spune Richard Rosenkranz.
Implicați copiii în prepararea mesei chiar de la vârstele mici, de grădiniță, și sporiți responsabilitățile acestora în bucătărie pe măsură ce cresc. Dacă cei mici cultivă legumele, le aleg chiar ei din magazin sau le prepară în bucătărie sunt șanse mai mari să le și mănânce.
Pentru a crește apetitul copiilor pentru legume, lăsați-le gustări sănătoase la îndemână. De exemplu, pregătiți-le un platou cu legume când vin de la școală. În plus, îi puteți încuraja prin exemplul personal: cu cât mâncați mai multe legume, cu atât îi determinați și pe ei să mănânce.
Sursa: https://medlineplus.gov/