Deficitul de factor VII: în ce condiții pot fi operați pacienții

Persoanele cu deficit de factor VII de coagulare a sângelui necesită adeseori intervenții chirurgicale de protezare din cauza sângerărilor manifestate cu precădere la nivel articular.

Însă de multe ori aceste intervenții decurg cu dificultate, sau chiar nu pot avea loc, din cauza accesului greoi la tratamentul care ține sub control sângerările. Spre deosebire de hemofilie, unde nivelul de activitate a FVIII sau FIX se corelează cu severitatea episodului hemoragic, în deficitul de FVII această corelație este mai puțin precisă. ”Deficiul de factor VII este o boală perversă. Este relativ rar și nu există o corelație între valoarea procentuală a deficitului și răspunsul clinic, adică sângerarea perioperatorie. Pacienții cu un nivel al FVIIc de peste 1% pot să nu prezinte episoade hemoragice spontane sau provocate (chirurgicale), iar pacienții cu un nivel al FVIIc de peste 5% pot prezenta hemoragii severe”, atrage atenția dr. Irina Ursu, medic primar anestezie-terapie intensivă, Spitalul Clinic de Recuperare Iași.

În cazul unei intervenții chirurgicale, spitalul trebuie să achiziționeze tratamentul (factor VII sintetic) care permite controlul sângerărilor caracteristice bolii. Însă acest lucru poate dura o zi, două sau, în unele cazuri, chiar mai mult, dacă spitalul are fondurile necesare acoperirii costurilor. În alte cazuri, când spitalul nu poate acoperi tratamentul, pacienții sunt îndrumați către alte unități medicale.

Tipurile de intervenții la care pot fi supuși pacienții cu deficit de factor VII sunt, din practica clinică, minore (extracții dentare, tonsilectomie, aspirat/biopsie măduvă osoasă, ablație chisturi subcutanate, colonoscopie) sau majore (ortopedice -protezare, fracturi, ginecologice- miomectomie, histerectomie, abdominale-plastia herniilor, transplant renal, excizie tumoră vezicală, cardiace -montare proteză valvulară), ORL, oftalmologice –cataractă). Însă, indiferent dacă intervenția este minoră sau majoră, pacienții au nevoie de tratamentul cu factor VII sintetic.

Din fericire, chirurgia de protezare este una cronică, ce permite pacientului să aștepte câteva zile pentru achiziționarea tratamentului de către spital. ”În lipsa tratamentului, sângerările sunt mari și în organe importante (creier, uter, placentă) și atrag o degringoladă a echilibrului de coagulare care duce la deteriorarea tuturor factorilor de coagulare și la o sângerare masivă, care nu mai este compatibilă cu viața”, explică specialistul într-un interviu acordat revistei Politici de Sănătate.

Medicii, legați de mâini

Una dintre cele mai mari probleme în acest gen de intervenții apare atunci când spitalul nu are fondurile pentru achiziționarea factorului VII sintetic. Soluția, așa cum susțin toți specialiștii, ar fi includerea pacienților cu deficit de factor VII într-un program național. ”Tratamentul pacienților cu hemofilie cu inhibitori, inclusiv medicația cu factor VII sintetic, este inclus în Programul Național de Hemofilie și Talasemie. Deci spitalele, prin clinicile de hematologie care gestionează acest program, au medicația necesară, însă nu o pot folosi decât la această categorie de pacienți. Dacă în spital avem doi pacienți cu hemofilie, avem 200 de flacoane pentru ei. Dacă în același timp în spital vine un pacient cu deficit de factor VII, pentru care avem nevoie de doar 5 flacoane, nu avem voie să le luăm din cele 200, măcar pentru a regla urgența. Este o situație în care, ca medici, suntem legați de mâini. Este nevoie de o legiferare, o includere a acestor pacienți într-un program național, astfel încât ei să fie ușor de depistat și să aibă acces facil la dozele necesare de tratament specific, fără ca spitalul să fie grevat financiar. Și să poată fi operați oriunde, nu doar acolo unde spitalele au fonduri pentru achiziționarea medicației”, susține dr. Irina Ursu.