Dizabilitatea, dincolo de mesajele anuale: situația din România

Data de 3 decembrie marchează (ceea ce ar trebui să fie) o sărbătoare globală: Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Potrivit Națiunilor Unite, la nivel global peste 15% din populație se confruntă cu o dizabilitate, iar tema zilei de conștientizare din acest an este “Distruge Barierile, Deschide Ușile: pentru o societate incluzivă și pentru dezvoltarea tuturor”.

Mai exact, persoanele cu dizabilități au drepturi egale la educație, angajare, servicii medicale și sociale. Aceasta se întâmplă în practică (sau în țările care chiar cred în această zi). În România, din păcate, drepturile persoanelor cu dizabilități sunt menționate doar o dată pe an: pe 3 decembrie.

”În afară de încadrarea în grad de handicap și de o sumă derizorie, persoanele cu dizabilități nu au niciun alt beneficiu. Spațiul public nu este accesibilizat, de multe ori o persoană cu dizabilități nici nu poate să iasă din casă sau nu are pe unde să circule pentru că rampele de acces se termină în niște pereți. Este nevoie de o dorință reală de a face ceva: nu este suficient să dai o lege, trebuie să verifici și ca acea lege să fie aplicată”, a declarat Rozalina Lăpădatu, președinte al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

Iar dacă vorbim de angajatori, prea puțini sar în sprijinul persoanelor cu dizabilități. ”Ajutorul angajatorilor nu prea există, dacă te simt că ești pe punctul de a ceda, psihic sau fizic, încearcă să te facă să pleci singur sau să ieși la pensie mult mai devreme decât ar trebui. Iar statul te sprijină cu 400 de lei, iar cei care stau în București au norocul să mai ia 500 de lei de la Primăria Capitalei. Însă dacă ești o persoană cu dizabilități care se deplasează greu și are nevoie de taxi pentru orice, dacă mai trebuie să iei și vitamine plus alte medicamente…clar nu îți ajung banii”,a  explicat Simona Tănase, președinte Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), ea însăși o persoană pe care boala nu o mai lasă să se deplaseze fără un cărucior special.

Capacitățile funcționale ale persoanelor cu boli cronice care pot provoca dizabilitate sunt limitate- acestea se trezesc dintr-o dată că nu mai pot face mare lucru. ”Acesta este motivul pentru care persoanele cu dizabilități ajung la o serie de patologii asociate, în special depresii. Trebuie făcut absolut orice pentru ca persoanele respective, care au o boală cronică și cu potențial dizabilitant să poată fi, în primul rând, diagnosticate la timp, tratate cum trebuie, învățate să ia tratamentul cum trebuie, pentru ca efectele bolii să fie minime. Dacă totuși apar simptome, consecințe ale bolii ce pot duce la o dizabilitate, trebuie să le putem diminua, astfel încât pacientul să se poată reinsera cât mai mult profesional, social și familial. Din păcate, reinserarea profesională se face la noi mai puțin decât ne-am dori și decât ar fi cazul, deoarece serviciile comunitare de protecție socială sunt limitate. Deși sunt organizații neguvernamentale care fac numeroase lucruri pentru pacienții psihiatrici, în special pentru cei cu schizofrenie, impactul este destul de mic raportat la nevoia existentă”, a atras atenția dr. Sorin Pletea, medic primar psihiatru, șef Secția 14 Psihiatrie în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.