Femeile din zona rurală, reticente la controalele mamare

Numărul femeilor depistate cu probleme la sâni în cadrul campaniei ”Nu am făcut destul” este, de la an la an, în continuă creștere. Examinările gratuite din octombrie și noiembrie, făcute de medici rezidenți și studenți mediciniști din Iași, au scos la iveală faptul că peste 15% dintre femeile testate prezentau anormalități la sâni și aveau nevoie de un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă.

Caravana campaniei ”Nu am făcut destul”, inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, a acoperit în această toamnă 5 județe din zona Moldovei și, cu totul, jumătate din județele țării. Cadrele medicale au reușit astfel să informeze peste o mie de femei atât despre importanța autoexaminării sânilor, cât și despre cea a controalelor regulate. Pe lângă informațiile primite de la medici, pacientele au beneficiat de o examinare gratuită a sânilor, EKG, un control oftalmologic, dar și de testări ale glicemiei și tensiunii.

Mai mult decât atât, este primul an în care femeile descoperite cu noduli sau alte afecțiuni la sân au putut beneficia pe loc de o ecografie mamară.

 

Rezultatele campaniei

Din totalul femeilor examinate în ediția din acest an, 80% nu au făcut niciodată un control la sâni (o medie care se păstrează de-a lungul anilor). 5% au un istoric de cancer de sân în familie. Mai mult decât atât, dintre femeile depistate cu probleme, aproape jumătate prezentau suspiciuni de cancer de sân, motiv pentru care au fost îndrumate către un medic specialist pentru investigații suplimentare.

Mai mult decât în anii trecuți, voluntarii au întâlnit la această ediție foarte multe femei reticente, care au refuzat pur și simplu să vină să facă o examinare gratuită. Chiar și atunci când erau informate despre riscurile bolii, tot nu se lăsau convinse.

Multe dintre ele consideră că sunt deja bătrâne, iar un control la o vârstă mai înaintată nu-și mai are rostul. ”Eu sunt bătrână, mama, de ce să mai vin la control” sau ”Vai, dar cum să mă dezbrac eu așa, în fața oamenilor”, sunt doar două dintre replicile pe care le-au auzit voluntarii de la femeile din zona Moldovei. Au fost și câteva cazuri, în care, după îndelungi rugăminți de a veni totuși să facă o examinare, unele femei au spus că vin, dar că în nici un caz nu se dezbracă. Totodată, foarte multe dintre femeile din zonele rurale spun că se tem să meargă la un control de specialitate, iar acest lucru nu face decât să agraveze situația. Multora dintre acestea le este frică să afle că suferă de vreo boală gravă, altora le este jenă să se dezbrace în fața medicului și mai este și categoria femeilor care nu au bani și nu pot plăti un consult la medicul specialist.

”Ne bucurăm totuși că am reușit să le facem pe câteva dintre femeile pe care le-am întâlnit în cadrul acestei campanii să conștientizeze că nu au de ce să se teamă și, mai mult, că își fac lor înseși un bine dacă apelează la medicul specialist atunci când simt că ceva nu este în regulă”, spune Cezar Irima, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

 

Program pilot

În urmă cu aproximativ o lună, chiar în timpul desfășurării celei de-a IV-a ediții a campaniei ”Nu am făcut destul”, autoritățile au anunțat că, de la începutul anului  2018, în România, va începe Programul pilot de prevenire, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân care ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 5 ani. Acesta ar presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri entice vulnerabile.

De foarte mare ajutor în campania de anul acesta au fost voluntarii de la Societatea Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), dar și medici rezidenți imagiști din Iași care au făcut ecografiile mamare. În ceilalți ani, examinările au fost făcute de medici rezidenți din București și de voluntari de la Societatea Studenților Mediciniști București (SSMB).