”Grigore Alexandrescu”: secția de Ortopedie Pediatrică, redeschisă după renovare

1.200.000 de copii ajung anual la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București, lunar au loc 10.000 de consultații și între 250 și 300 de operații,  doar la secția de Ortopedie Pediatrică.

Fiind unul din cele șase spitale de Urgență – patru de adulți și două de copii – pe care le are Bucureștiul în acest moment, spitalul trebuie să răspundă unor solicitări multiple și complexe din toată țara.

Redeschiderea secției de Ortopedie Pediatrică, după ce aceasta a fost modernizată și dotată cu mese noi de operație, cele mai performante sisteme de iluminat și paturi noi, de ultimă generație, din fonduri alocate de Ministerul Sănătății, reprezintă una din acțiunile venite în sprijinul medicilor și, mai ales, al pacienților.

„Anul trecut am avut o discuție cu managerul spitalului în care am vorbit despre un plan de investiții și despre politica de dotare și dezvoltare a spitalului Grigore Alexandrescu. (…) Sunt 34 de paturi, 28 funcționale, pentru că urmează să finalizăm și clădirea cea nouă și atunci vom avea o secție funcțională cu 34 de paturi, 3 săli de operație dotate la nivelul cel mai înalt. Mai urmează încă niște aparate, care sunt în curs de achiziție, pentru a completa dotarea acestei secții. Este un nivel pe care ni-l dorim pentru toate spitalele clinici universitare din România. Am avut aici o alocare bugetară, până în acest moment, de 10 milioane de lei, achizițiile s-au făcut în limita a 6 milioane, deocamdată. Se va suplimenta fiananțarea, astfel încât să ajungă la un nivel de dotare performant”, a declarat Sorin Pintea, ministrul Sănătății.

„Noi trebuie să rezolvăm absolut tot ce ni se adresează, de aceea presiunea pe secțiile chirurgicale este foarte mare la <Grigore Alexandrescu>. Operăm între 250 și 300 de copii în fiecare lună la secția de ortopedie și în jur de 700 de copii, tot lunar, în secțiile de chirurgie 1 și  2. 30 – 40% dintre aceștia sunt din provincie”, a afirmat și conf.  dr. Alexandru Ulici, manager al unității medicale.

Secția de Ortopedie Pediatrică nu a mai fost modernizată din anul 1998. Cele 28 de paturi noi au dotare completă pentru rezolvarea cazurilor complexe de traumatologie ortopedică. De asemenea, au fost schimbate toate cele 3 mese de operație din blocul operator. Cea mai veche dintre acestea era din anul 1970. Mesele achiziționate permit tratamentul oricărei afecțiuni ortopedice sau traumatice, inclusiv pentru paceinții din grupa de vârstă 16-18 ani. Au fost schimbate și cele 3 lămpi ale blocului operator ortopedie, lămpi ce depășeau 20 de ani vechime.  Noile lămpi permit atât o vizualizare perfectă indiferent de câmpul operator și indiferent de durata operației.  Tot pe secția de ortopedie sunt în procedura de achiziție un amplificator de imagine, un artroscop de ultimă generație și un sistem complet de neuromonitorizare ce vor permite creșterea gradului de complexitate a intervențiilor chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale și nu numai.

Bogdan Guță