Gripă sau răceală? Nu mergeți la școală/ serviciu. Nici la mall

Ministerul Sănătății a anunțat primele măsuri care trebuie urmate de populație și unitățile școlare care se confruntă cu înmulțirea cazurilor de gripă.

“Există o succesiune de trei săptămâni epidemice, ca urmare se constată că gripa evoluează epidemic. Nu există un motiv de panică, dar este necesar ca toate măsurile și recomandările pe care Ministerul Sănătății le-a transmis încă din data de 17 ianuarie și care sunt valabile în această perioadă să le aplicăm. Este nevoie ca populația să fie compliantă și să respecte recomandările specialiștilor privind aplicarea regulilor de igienă personală”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Recomandări suplimentare în unitățile sanitare

Ministerul Sănătății a transmis că s-a solicitat limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secțiile cu risc, refacerea urgentă a stocurilor de antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare pentru toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor internaţi, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante pentru asigurarea igienei riguroase a mâinii şi suprafeţelor.

Tratamentul gripei

Obiectivul MS în perioada următoare este reducerea numărului de cazuri severe și decese cu gripă, prin recunoașterea rapidă a gripei și instituirea de urgență a tratamentului.

Vaccinarea rămâne și în perioada următoare soluția pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Specialiștii estimează ca circulația intensă a virusului se va menține și în luna februarie.

MS a comandat suplimentar un număr de 30.000 de vaccinuri pentru populaţia cu risc, care vor fi distribuite în ţară începând de joi, la direcţiile de sănătate publică ce au solicitat aceste doze.

Din cele 1,3 milioane doze achiziționate inițial, mai sunt aproximativ 12.000 de doze. Ministrul Sănătății a mai precizat astăzi că în unitățile școlare unde se constată o creștere cu 20% a numărului de îmbolnăviri prin gripă se poate lua decizia de închidere a unității.

Recomandări pentru populație

  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori si personal medical;
  • Continuarea vaccinării antigripale