Miza vaccinării: rujeola poate avea complicații grave, chiar letale

Complicații grave: Președintele Comisiei Europene J.C. Junker a atras atenția că România și Italia sunt singurele țări din Uniunea Europeană în care copiilor nu li se oferă șansa unei vaccinări și a eradicării rujeolei.

”Președintele Junker a publicat o scrisoare extrem de virulentă împotriva celor două țări, care sunt considerate singurele în care există rujeolă și gripă. Este paradoxal că oamenii nu își vaccinează copiii împotriva gripei și rujeolei, dar vin imediat la medic când este vorba de vaccinul contra hepatitei C. Este vorba de educație. Un singur om bolnav poate să multiplice boala și să o trimită celor din jur”, a atras atenția prof. dr. Victor Cristea.

Miza vaccinării este de a induce memorie imunologică și, evident, de a obține anticorpi. ”Noi dorim să inducem un răspuns imun la care să participe limfocitele T, astfel încât, la un nou contact cu antigenul, limfocitele să poată genera un răspuns imun secundar și eficient”, a explicat prof. dr. Petru Cianga, Laboratorul de Imunologie, Spitalul ”Sf. Spiridon”, Iași.

Participanții la Sesiunea plenară ”Vaccinuri” din cadrul Conferinței de Imuno- Onco- Dermatologie, care a avut loc în perioada 18- 21 septembrie la București, au dezbătut o temă extrem de actuală, și anume epidemia de rujeolă cu care România se confruntă din 2016 încoace. Potrivit dr. Cătălina Pascu, INCDMM ”Cantacuzino”, ”în această perioadă  au fost confirmate 5.968 de cazuri prin identificarea prezenţei anticorpilor IgM specifici prin Elisa şi/ sau detectarea prezenţei virusului rujeolei prin qRT-PCR. Rezultatele pentru 5.663 (94,8%) au fost pozitive doar prin detecţie IgM. În plus, 2 cazuri de PCR pozitive cu IgM negativ au sugerat fie eșecul secundar al vaccinului, fie reinfecția”.

Principala modalitate de prevenire a rujeolei constă în vaccinare (contraindicată în perioada de sarcină sau la persoanele care sunt imunodeprimate). În România, vaccinarea se poate realiza cu ajutorul vaccinului R.O.R, ce oferă protecție față de trei boli: rujeola, oreion și rubeolă. CDC (Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor din SUA) recomandă 2 doze de vaccin ROR în cazul copiilor: prima doză la vârsta de 12-15 luni, a doua doză la 4-6 ani.  Rujeola poate avea complicații grave cum ar fi surditate, orbire, probleme neurologice severe în cazul panencefalitei sclerozante subacute (PESS) care apare în aproximativ 1 din 1000 de cazuri. Această boală degenerativă a creierului apare la câteva luni sau ani și poate conduce la deces (5- 30%) sau la tulburări permanente la aproximativ 30% dintre supraviețuitori.