Numărul tinerilor cu boli cardiovasculare, în creștere

În România, bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces, cu un nivel al mortalităţii mult mai ridicat decât media europeană.

Fă-i inimii tale o promisiune! Promite-i că o să mănânci mai sănătos, că o să faci mai multă mișcare și că o să-ți încurajezi și copiii să-ți urmeze exemplul, că o să renunți la fumat și că o să-ți faci controale medicale periodice! – este mesajul specialiștilor de Ziua Mondială a  Inimii.

La ora actuală, bolile cardiovasculare sunt principalul ucigaș din lume și din România. 31% din decesele din întreaga lume, adică 17,7 milioane pe an, sunt produse de aceste boli. ”Ziua Mondială a Inimii este un moment important pentru a reaminti că, din păcate, în România, peste 140.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând aproape 60% din totalul deceselor înregistrate. Estimările indică date la fel de alarmante pe viitor, în special din cauza persistenței factorilor de risc cardiovascular: fumat, hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat, sedentarism, obezitate. Grav este că incidenţa bolilor cardiovasculare în rândul persoanelor tinere a crescut”, atrage atenția Societatea Române de Cardiologie, al cărei scop este reducerea, cu 20%, a incidenţei bolilor cardiovasculare în România în intervalul 2020-2025.

Tratamentul, decontat de CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate are în derulare un program național de tratare a bolilor cardiovasculare grave prin intervenții chirurgicale și prin implantare de dispozitive menite să normalizeze funcționarea inimii și circulația sângelui pentru peste 30.000 de pacienți. Bugetul alocat pentru acest an ajunge la aproape 130 milioane lei. În plus, numeroase medicamente destinate tratării bolilor cardiovasculare sunt compensate, iar recent au fost efectuate demersuri în scopul încheierii contractului cost-volum pentru un medicament inovator destinat insuficienţei cardiace cronice.

Autoritățile, însă, atrag atenția că bolile cardiovasculare pot fi prevenite și ținute sub control prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o alimentație corespunzătoare și un program de exerciții fizice adecvat, prin renunțarea la obiceiuri dăunătoare, precum fumatul sau consumul de alcool, dar și prin efectuarea periodică a analizelor medicale ce pot determina riscul apariției acestor boli sau le pot depista în stadiu precoce.