Personalitate de tip A, risc mare de boli cardiovasculare

Personalitate: modul în care vă comportați poate crește riscul de boli cardiovasculare. Iată ce comportamente trebuie schimbate.

Anumiți factori de risc sunt cunoscuți ca asociați cu apariția bolilor cardiovasculare, printre cei mai întâlniți fiind nivelul crescut de colesterol, diabetul, boala cardiovasculară a unei rude apropiate, obezitatea, hipertensiunea arterială, fumatul și boala arterială periferică.

Însă există și alți factori, care țin mai degrabă de stilul de viață și alegerile pe care le facem, care pot crește riscul de boli cardiovasculare, precum o dietă bogată în grăsimi, lipsa activității fizice, stresul, distresul emoțional (emoțiile negative) și tipul de personalitate.

O persoană cu tipul psihocomportamental A se caracterizează prin competitivitate, grabă (nerăbdare) și tendința de a munci foarte mult, până la dependență, pentru a avansa în carieră.

Trăsături ale unei persoane de tipul A

Potrivit unui studiu, printre trăsăturile unei persoane de tip A se numără:

  • Urgență, nerăbdare: unele persoane devin extrem de agitate atunci când trebuie să aștepte la coadă, adesea îi întrerup pe ceilalți interlocutori, vorbesc și merg mai repede decât ceilalți și sunt întotdeauna îngroziți de faptul că timpul trece prea repede.
  • Ostilitate și agresivitate: persoanele respective se supără foarte ușor din cauza unor lucruri aparent banale
  • Competitivitate –au nevoie să câștige în permanență, indiferent că este vorba de viața personală sau profesională
  • Nevoia de a domina, fie că este vorba de afaceri sau interacțiuni personale, ignorând nevoile și dorințele altora

Efectele negative ale acestor comportamente

Cu timpul, stresul suplimentar pe care îl experimentează persoanele de tip A își pune amprenta pe sănătatea acestora. Iată câteva dintre efectele negative ale acestui tip de comportament: hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, izolare socială (persoanele adesea se izolează de ceilalți, ori petrec prea mult timp la muncă, focusându-se prea puțin pe relațile interumane), stres profesional (cei cu personalitate de tip A au adesea joburi stresante, solicitante), etc.