Registrul de Cancer: 400 de copii diagnosticați anual

Societatea Română de Onco- Hematologie Pediatrică (SRHOP) a lansat Registrul Național al Cancerului la Copil în România (RNCCR).

Registrul Național al Cancerului la Copil în România (RNCCR) este o bază de date ce cuprinde toate cazurile noi de cancer la copii și tineri (0-19 ani) înregistrate de către centrele de pediatrie-oncologie participante din întreaga țară.

Potrivit statisticilor, în fiecare an aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu cancer, o treime din cazuri fiind la grupa de vârstă 0-4 ani. Mai mult de jumătate dintre acești copii ajung la oncologul pediatru în stadii avansate ale bolii.

” Prin Registrul Naţional al Cancerelor la Copil nu vom cunoaşte doar câţi copii au nevoie anual de îngrijire pentru cancer, ci şi dacă avem medici specialişti suficienţi sau dacă există locuri suficiente în secţii de specialitate. Cunoaşterea completă a cazuisticii din anul 2010 până în prezent ne va permite efectuarea unei anchete de supravieţuire, care să ne ofere tabloul obiectiv al şanselor de supravieţuire a copiilor trataţi în România, în comparaţie cu cei care au beneficiat de tratament în alte ţări. În plus, acest instrument va putea fi folosit de decidenții politici pentru a estima, în baza unor date concrete, câți bani ar trebui să aloce, anual, pentru a asigura necesarul de medicamente”, a declarat conf. dr. Monica Desiree Dragomir, președintele SRHOP.