Screening tuberculoză: analize gratuite în București

screening tuberculoză- Ateneul Român

Până pe 24 martie, bucureștenii care trec prin fața Ateneului Român pot participa gratuit la screeningul pentru depistarea tuberculozei.

Screening tuberculoză: concret, până pe 24 martie- Ziua Mondială a Tuberculozei, în fiecare zi, între orele 11.00 și 17.00, veți beneficia de un examen radiologic gratuit, iar cadrele medicale vă vor ajuta să completați chestionarul medical aferent. Rezultatul este disponibil în aproximativ două ore. Screeningul face parte dintr-un proiect național derulat de Ministerul Sănătății, care prevede prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

Proiectul, al cărui beneficiar este Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, beneficiază de cofinanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane lei, la care se adaugă  contribuția din bugetul Ministerului Sănătății, în valoare de 975.000 lei.

„Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci și la nivel internațional, iar proiectul  demarat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, alături de partenerii din asociațiile de pacienți și societatea civilă, are o importanță strategică în eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. Proiectul înseamnă un pas major în lupta împotriva tuberculozei. El presupune activități integrate, care vizează în primul rând depistarea precoce a cazurilor de TB, prin screening, precum și diagnosticarea și tratamentul pacienților din grupuri vulnerabile, acolo unde este nevoie de intervenții rapide și eficiente  pentru a stopa tuberculoza”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Acest proiect este parte integrantă din Strategia Națională de Control al Tuberculozei, care a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern. În activitatea de screening,  Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va folosi 3 caravane mobile, dotate și acreditate pentru screening radiologic și diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care au fost deja achiziționate și, din luna mai, vor începe să lucreze. Primele județe în care vor ajunge caravanele sunt Iași, Olt și Constanța.

Metodologie unică de screening

Pentru îmbunătățirea depistării precoce a tuberculozei, în cadrul proiectului va fi elaborată o metodologie unică de screening pentru TB, aplicabilă la nivel național pentru asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului și consolidarea controlului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente.

„România implementează politici pentru a stopa și combate tuberculoza. Așa cum știți, de anul trecut avem si o Lege a Tuberculozei, iar prin demararea efectivă a acestui proiect, specialiștii/medicii vor merge către grupurile vulnerabile pentru a diagnostica precoce această gravă problemă de sănătate publică și pentru a lua măsurile eficiente de control. Este foarte important că, pentru implementarea acestui proiect, vor colabora medici, reprezentanți ai pacienților și societatea civilă. Doar împreună putem lupta eficient împotriva tuberculozei”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Pe lângă activitățile de screening, diagnosticare și tratament al TB, proiectul include o serie de activități de formare specifică pentru 560 de specialiști din sfera socio-medicală, pentru îmbunătățirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice și creșterea capacității tehnice în relație cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul TB. Este vorba despre asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educație medicală continuă, teoretice și practice, dezvoltate în cadrul unui curriculum de formare acreditat în baza metodologiei realizate la nivel național. Complementar, 60 de profesioniști, din grupul țintă, vor fi implicați în schimburi de experiență și de bune practici în domeniul screeningului TB, în alte state membre ale Uniunii Europene.

”Pacientul cu tuberculoză este un pacient aparte, are nevoie de atenție, de servicii specializate care să îl ajute să urmeze tratamentul, mai ales dacă ne gândim că acesta durează destul de mult, în general 6 luni, sau chiar mai mult la cei cu tuberculoză multidrog rezistentă”, a atras atenția prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Proiectul înglobează totodată și activități de informare și conștientizare cu privire la necesitatea depistării  precoce, a diagnosticării și tratamentului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, care vor fi derulate în cadrul grupurilor țintă și al publicului larg, menite să susțină acțiunile specialiștilor în vederea controlului tuberculozei în România.

România, țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din UE

România rămâne în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză. În anul 2018, potrivit datelor Programului Național de Supraveghere și Control al Tuberculozei, în țara noastră au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, la adulți. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive.

Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în București (822 de cazuri), Iași (599 de cazuri) și Dolj (595 de cazuri). La polul opus se află județele Harghita (56 de cazuri), Covasna (63 de cazuri) și Sălaj (90 de cazuri).

În ceea ce privește tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri, dintre care 5 au fost recidive. La fel ca în cazul adulților, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (64 de cazuri), urmat apoi de județele Teleorman (49 de cazuri) și Maramureș (32 de cazuri).