Traumatism cranio-cerebral: tehnici revoluționare la Cluj

Dafin Muresanu- traumatism cranio-cerebral

Potrivit statisticilor anuale, aproximativ 11 milioane de oameni suferă un traumatism cranio-cerebral (TCC) la nivel mondial, cifra fiind raportată la cazurile spitalizate.

În fiecare an, numai în Europa, peste 2,5 milioane de persoane suferă un traumatism cranio-cerebral, dintre care 1 milion necesită internarea în spital, iar aproximativ 70.000 dintre acești pacienți decedează. În România, incidența TCC rămâne în continuare peste media europeană, fiind de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori. În fiecare an se înregistrează peste 60.000 de cazuri noi, principala cauză fiind accidentele rutiere. 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism cranio-cerebral.

Noutăți privind tratarea și neuroreabilitarea pacienților care au suferit un astfel de traumatism vor fi prezentate la Cluj-Napoca, în cadrul celui de-al-17-lea Congres AMN (Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology).

Una dintre cele mai mari manifestări ale cercetării științifice medicale din domeniul neurologiei, Congresul debutează pe 11 aprilie, la Cluj Napoca, și va reuni peste 100 de specialiști de top din întreaga lume. Evenimentul se axează în mod deosebit pe zona traumatismelor cranio-cerebrale (TCC), a căror incidență în rândul populației înregistrează anual creșteri alarmante. Una dintre noutățile acestui amplu eveniment va consta în prezentarea, în premieră, a rezultatelor studiului intervențional CAPTAIN, realizat de o echipă multidisciplinară de cercetători din mai multe țări din Europa și Asia.

Personalități marcante ale lumii științifice medicale mondiale, cercetători, neurologi sau neurochirurgi din țări precum Philipine, Myanmar, Korea, Azerbaijan, Polonia, Ucraina, Rusia, Egipt, Austria, Vietnam, Germania, Elveția, Lituania, Belarus, Slovenia și România, vor prezenta ample studii clinice, tehnici revoluționare în neurochirurgie și recuperare neurologică, precum și cele mai recente rezultate ale cercetării științifice medicale din sfera TCC.

Studiul CAPTAIN-RO: abordări inovative în tratarea TCC

Studiul CAPTAIN s-a derulat cu implicarea unei echipe multidisciplinare de cercetători (neurologi, neurochirurgi, psihologi, statisticieni) din mai multe țări din Europa și Asia, în perioada aprilie 2013 – decembrie 2019, în două centre de cercetare științifică din Cluj-Napoca. Potrivit cercetătorilor, obiectivul principal al studiului CAPTAIN este acela de a îmbogăți dovezile existente în literatura de specialitate, explorând eficacitatea unui agent farmacologic pentru tratamentul și recuperarea pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale, folosind o abordare nouă: analiza multidimensională.

Acest tip de analiză deschide o nouă direcție pentru gândirea clinică și statistică în neuroreabilitare, prin adăugarea de precizie măsurării stărilor de sănătate complexe, cum sunt cele asociate traumatismelor cranio-cerebrale.

“CAPTAIN-RO este unul dintre primele studii în domeniul TCC care urmează o abordare cu adevărat multidimensională, bazată pe scale ce urmăresc complexitatea evoluției bolii, în scopul îmbunătățirii intervențiilor care se adresează pacienților cu TCC”, a declarat coordonatorul studiului, prof. dr. Dafin Mureşanu, președintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

Tulburările cognitive și recuperarea neurologică a pacienților

Traumatismele cranio-cerebrale generează frecvent tulburări cognitive. În ansamblul lor, acestea se manifestă prin modificarea capacității de gândire și a memoriei pacientului, în sensul deteriorării acestora față nivelul anterior de funcționare. Acestea își pot produce efectele fie în contextul îmbătrânirii fiziologice, fie în momentul apariției unor boli.

În cazul traumatismelor cerebrale, tulburările cognitive (atenție, memorie, limbaj, percepție), afective și comportamentale sunt cele mai frecvente și importante, acestea având un impact deosebit și asupra familiilor și a societății. Aceste deficite determină o dependență socială a pacienților, chiar în absența unor dizabilități fizice, afectând capacitatea de muncă, relațiile familiale, activitățile zilnice, iar recuperarea neuropsihologică este esențială.

În acest sens, în ultimii ani au fost dezvoltate numeroase strategii de recuperare a deficitului motor, cele mai cunoscute fiind: mobilizarea imediată, terapia fizică intensă precoce, terapia de constrângere a mișcării, terapia  robotică  asistată  şi stimularea farmacologică sau non-farmacologică.

„Pentru unii pacienți, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viața. De aceea, un management adecvat presupune existența unor echipe multidisciplinare (neurolog, psiholog, kinetoterapeut, logoped, etc.) care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiștilor în acest domeniu este mai mult decât necesară – aceasta devine obligatorie” a precizat președintele SSNN, prof. dr. Dafin Mureşanu.

Multiple cauze ale creșterii incidenței TCC

La nivel mondial, aproximativ 15 milioane de persoane sunt afectate anual de leziuni traumatice, din care peste 10 milioane suferă de un traumatism cranio-cerebral. Accidentele rutiere reprezintă în continuare principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, Organizația Mondială a Sănătății preconizând că anul viitor, aceste afecțiuni se vor putea defini ca fiind al treilea mare contribuitor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie.

Conform statisticilor, creșterea incidenței TCC, în lume, are multiple cauze precum: condițiile rutiere nesigure, accentuate de o infrastructură rutieră precară, creșterea alarmantă a numărului de autovehicule, motociclete sau biciclete, a densității populației și în același timp, îmbătrânirea acesteia, dar și creșterea consumului de alcool și al substanțelor interzise, concomitent cu extinderea stărilor conflictuale care generează violență interpersonală. Specialiștii estimează că, la nivel mondial, 5 dolari din 1.000 sunt cheltuiți pentru grija acordată pacienților cu TCC sau din cauza consecințelor produse de astfel de răniri.

Deși impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. Aproximativ 80-90% dintre traumatismele cranio-cerebrale sunt considerate ușoare și nu necesită îngrijiri medicale.

În SUA, pentru un pacient cu traumatism cranian, care necesită recuperare, costurile sunt de aproximativ 200.000 de dolari, în primul an. Pentru pacienții cu traumatisme minore sau medii care nu necesită recuperare, cheltuielile se ridică la aproximativ 15.000 de dolari. Costurile date de îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, pentru tot restul vieții acestuia, pot ajunge şi la 4 milioane de dolari.

În Europa, costurile directe anuale pentru un pacient cu traumatism cerebral sever sunt de peste 18.000 euro. În medie, pentru un pacient cu traumatism cerebral se cheltuie aproximativ 9.000 de euro. În anul 2010, în țara noastră, s-au cheltuit aproximativ 94 milioane de euro pentru această patologie, costul mediu pentru un pacient cu traumatism cranio-cerebral fiind de aproximativ  3.300 euro.