Tulburarea de personalitate borderline afectează 6% din populație

Tulburarea de personalitate borderline (BPD) este un tip de personalitate caracterizat de o profundă instabilitate emoțională, interpersonală și a imaginii de sine, cu emoții foarte puternice, relații interpersonale intense, impulsivitate, sensibilitate majoră la respingere, interpretativitate până la paranoia, asociată cu tentative de suicid, autovătămare sau consum de droguri ori alcool.

Frecvența ei ajunge la aproape 6% în populația generală, dar este de 20 % în rândul persoanelor internate la psihiatrie și 30% la cei care care apelează la psiholog/psihiatru. Acest tip de personalitate este la baza multor alte tulburări psihice, peste 50% din aceste persoane având încă o suferință, cel mai frecvent anxietate, depresie, tulburare bipolară, dependență de alcool sau droguri, tulburări alimentare. Celebritățile care suferă sau au suferit de tulburare de personalitate borderline sunt Prințesa Diana, Amy Winehouse, Courtney Love, Lindsay Lohan, Marilyn Monroe sau Angelina Jolie.

Simptome

Pentru a putea pune diagnosticul, conform criteriilor actuale, este nevoie ca persoana să prezinte 5 din următoarele 9 simptome:

• Eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar.

De exemplu, persoana tolerează extrem de greu despărțirile, are tendința de a-și suna/ căuta partenerul de foarte multe ori, suportă cu furie și durere amânările, întârzierile, refuzurile, va face foarte frecvent crize de gelozie, cu acuze multiple pentru cea mai mica, reală sau imaginară, încălcare a așteptărilor, va accepta foarte greu sfârșitul unei relații, uneori insistând luni/ani cu telefoane și mesaje. De asemenea, poate suporta greu vacanțele/absențele/greșelile terapeutului, cu foarte multe momente de acuze furioase, legate de “cât de puțin contează el/ea” pentru terapeut.

• Un pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare între extremele de idealizare şi devalorizare.

Persoana alternează frecvent, în relatiile de prietenie, dragoste, terapie etc, între momente de maximă efuziune emoțională, în care celălat este “minunat/perfect/cel mai bun” ca apoi, dacă simte/presupune o respingere/încălcare a așteptărilor, să gândească și să reacționeze cu furie, argumentând că celălalt este “cel mai rău/diavol/nenorocit/ă”. Poate decide impulsiv să “rupă” relația, pentru ca, puțin mai târziu, să revină asupra deciziei, argumentând opusul. În general, viața și oamenii sunt văzute în “alb și negru”.

• Perturbare de identitate: imagine de sine sau conştiinţă de sine marcată şi persistent instabilă.

Persoana poate avea frecvente momente în care părerea despre sine este una extrem de negativă, uneori mergând până la ură de sine și sentimente de lipsă completă de valoare, de inutilitate a propriei existențe, alternând cu momente de mândrie, de convingere puternică a justeței propriilor opinii/păreri, eventual cu devalorizarea/ironizarea altora.

Părerea despre ce contează/dorește să realizeze în viață este schimbatoare, persoana fiind însă în fiecare moment convinsă de permanența deciziei actuale.

• Impulsivitate în cel puţin două domenii care sunt potenţial vătămatoare (de exemplu cheltuieli, sex, abuz de o substanţă, condus imprudent, mâncat compulsiv)

Consumul de alcool și droguri poate fi o problemă foarte frecventă și care agravează cursul tulburării. Sexul neprotejat, impulsiv și uneori compulsiv apare și el des la ambele sexe și poate duce la contactarea de afecțiuni grave (HIV, hepatite).

Persoana apelează la astfel de comportamente ca mecanism de liniștire a emoțiilor extreme de intense și dureroase, de atenuare a durerii resimțite legate de abandon, împotriva plictiselii și vidului interior, ca expresie a urii față de sine/alții sau, din contra, ca expresie a forței de decizie proprie.

• Comportament, gesturi sau ameninţări recurente de suicid ori comportament automutilant.

Reprezintă cea mai ușor de recunoscut trăsătură a tulburării și cea care, prin dificultățile pe care le ridică, a dus la conturarea părerii specialiștilor că tulburarea borderline “este imposibil de tratat”. Trăsătura apare în formele cele mai grave de BPD.

Persoana apelează des la amenințări și tentative de suicid ca rezolvare a problemelor psihologice, a durerii psihologice resimțite, a imaginii negative despre sine. Deseori, persoana poate asocia episoade depresive majore. Tentativele de suicid sunt serioase și suicidul complet este posibil.

Automutilările sunt extrem de variate, de la tăieturi pe mâini și picioare, arsuri cu țigara/alte surse de foc, arsuri chimice, înghițiri de obiecte ascuțite, lovituri auto-administrate cu palmele sau pumnii. Multe automutilări sunt periculoase pentru sănătate (infecții), altele lasă cicatrici inestetice. Automutilările pot fi impulsive, făcute “la nervi”, ca să calmeze o durere psihologică, ca să “trezească” o reacție când vidul psihologic este prea terifiant, ca metodă de autocontrol în fața instabilității psihologice și relaționale.

• Instabilitate afectivă ce apare din cauza unei reactivităţi marcate a dispoziţiei (de exemplu disforie episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durând, de regulă, câteva ore şi numai rareori mai mult de câteva zile).

Reactivitatea dispoziției este una din cele mai dureroase aspecte ale BPD, pentru că până și reacțiile emoționale la stimuli obișnuiți sunt extrem de intense, de “fierbinți”, intensitatea emoției atingând foarte repede “temperatura” maximă. Durata lor variază foarte mult de la ore și zile la săptămâni și poate uneori justifica un diagnostic suplimentar de depresie majoră sau tulburare de anxietate. Asocierea cu tulburarea bipolară sau ciclotimia este freventă.

• Sentimentul cronic de vid.

Persoanele care suferă de BPD descriu frecvent această senzație de “gol interior” sau de “vid”, ca o lipsă  completă de emoții interne, uneori atât de stranie și greu de suportat încât pot recurge la automutilări ca o formă de a simți ceva. Alteori descriu starea ca o senzație de plictiseală profundă sau ca o lipsă de sens a vieții provenită dintr-o poziție de viață de timpul” Eu nu sunt OK, ceilalți nu sunt OK, viața nu are sens”.

• Furie intensă, inadecvată ori dificultate în a controla furia (de ex., manifestări frecvente de furie, stare coleroasă permanentă, bătăi repetate).

Abandonul, respingerile sau dezamăgirea așteptărilor provoacă frecvent stări de furie extrem de intense, pentru care apar justificări în valuri, până când furia atinge o intensitate maximă. Uneori duce la agresivitate verbală sau fizică, spart de obiecte, alte acte distructive făcute impulsive, dar se poate exprima și prin autoagresiuni: fie automutilări, fie implicarea în acte care sunt agresive față de sine (consum de alcool, droguri, acte sexuale periculoase, mâncat compulsiv) .

• Ideaţie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură cu stresul.

Ca justificare a furiei sau a devalorizărilor celorlalți, pot apărea, tranzitor, momente de ideație paranoidă, uneori de intensitate psihotică, care se remit rapid. Alteori apar fenomene disociative, cu senzații de derealizare sau disociere: “parcă nu mai eram eu, lumea era tulbure, mă simțeam ca și cum mă urmăresc pe mine din exterior”.

Cauze

BPD are în primul rând cauze psihologice, legate de traume majore apărute în copilărie (abuzuri verbale, fizice, neglijență, abandon, abuz sexual).

Una dintre teoriile de bază despre originile BPD este cea care o consideră ca o tulburare de stres posttraumatic devenită un mod de personalitate. Traumele sunt în mod particular provocate sau legate de oameni de încredere, deseori cu comportamente ambivalente (care alternează între a fi violenți și apropiați): părinți, frați, rude, afectând psihologic capacitatea persoanei de a discerne între “bun și rău”, între “apropiat, de încredere și dușman”.

Traumele nu sunt însă obligatorii, BPD poate avea o cauză și în expunerea la un mod de parentare ambivalentă, cu o mamă care vine și pleacă, este apropiată și apoi brusc devine rece sau furioasă. Se spune că mamele cu BPD cresc copii care suferă de BPD. Teoriile psihanalitice consideră că toate persoanele trec în mod natural printr-o perioadă borderline în jurul vârstei de 18 luni, în care copilul alternează între a fi apropiat de mama și a se depărta de ea pentru a explora lumea. Biologia joacă și ea un rol cauzator, instabilitatea emoțională și impulsivitatea fiind nu numai învățate, dar și moștenite.

Psihoterapie

Tratamentul obișnuit presupune psihoterapie pe o perioadă foarte lungă de timp, cu multe probleme și conflicte, ocazional necesitând tratamente psihiatrice pentru tulburările psihice asociate. ”Tratamentul acestor pacienți necesită forme specializate de psihoterapie și terapeuți cu abilități în aceste tipuri de intervenție. Unul dintre obiectivele profesionale majore ale Clinicii Hope a fost oferirea de tratamente eficiente pentru tulburarea de personalitate borderline, inclusiv aducerea în România a psihoterapiei dialectic-comportamentale. Această abordare a fost special dezvoltată de Marsha Linehan în anii 1970 și se distinge prin studii repetate de eficiență. În România, Clinica Hope este prima care s-a format și care implementează acest tip de psihoterapie”, a declarat dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru- psihoterapeut.

Tratamentul este în trei poli: consult, diagnostic, evaluare tratament psihiatric; psihoterapie individuală, esențială, pe termen lung; cursul de abilități  “Găsește-ți echilibrul”.

”Particularitatea tratamentului psihoterapeutic din tulburarea borderline constă în faptul că, în paralel cu psihoterapia individuală, este necesară dezvoltarea unui set de abilități psihologice care permit clientului să își amelioreze mai rapid simptomele și să își îmbunătățească calitatea vieții. Grupul este administrat ca o clasă  în care liderul de grup predă abilitățile și atribuie temele pentru clienți pentru  a le practica în viața de zi cu zi. Programul este un ajutor pentru terapia individuală și nu un program de terapie de grup. Ele sunt menite să scadă haosul interpersonal, labilitatea și intensitatea emotiilor, impulsivitatea, <capcanele> cognitive legate de variabilitatea imaginii de sine”, a mai explicat dr. Gabriella Bondoc.