Ziua Mondială a Lupusului- boala care afectează femeile tinere

Marcată anual pe data de 10 mai, Ziua Mondială a Lupusului are ca obiectiv informarea  publicului larg despre ce înseamnă această  boală denumită ”marele imitator” și cum poate fi demascată.

 

Lupusul este una dintre bolile cel mai dificil de diagnosticat (de unde și denumirea “marele imitator” sau “boala care imită alte boli”) – din cauza simptomelor ușor de confundat cu cele ale altor afecțiuni mai comune, precum o simplă răceală, boala Lyme (boala “mușcăturii de căpușă”), artrita reumatoidă, afecțiuni ale inimii, pulmonare sau ale tiroidei. De la depresie, căderea părului, la dureri de cap, oboseală extremă, ulcere ale gurii și nasului, lupusul copiază simptomele altor boli, creează confuzie și întârzie diagnosticul.

Fiind o boală puţin cunoscută, diagnosticarea durează foarte mult (în medie, 4 ani) şi presupune consultarea a 3 medici diferiţi. Fără informare și în lipsa diagnosticului, tratamentul nu e corespunzător, boala se agravează, iar șansele pacienților scad. Ce este și mai grav- boala afectează în proporție de 90% femeile active, tinere.

 

Boală autoimună

Lupusul eritematos este o boală autoimună cu componentă genetică în care sistemul imun devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale, prin formare de autoanticorpi. Astfel apar afecţiuni ale unui organ sau mai multor organe interne, cele mai frecvent implicate fiind pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos, plămânii.

 

Tipuri de Lupus

Lupusul eritematos poate afecta doar ţesutul cutanat (Lupusul eritematos cronic discoid, Lupusul subacut şi cel acut) sau poate cuprinde mai multe organe – Lupusul eritematos sistemic (LES).

Lupusul eritematos cutanat este şi cel mai precoce diagnosticat datorită modificărilor la nivelul pielii care constau în plăci eritematoase rotund-ovalare, atrofice, cicatriciale sau scuoamoase situate pe zone fotoexpuse sau chiar vezicule. În cazul LES, leziunile cutanate se prezintă sub forma unui „fluture” la nivelul obrajilor şi nasului, fiind caracteristic acestei afecţiuni. Lupusul indus de consumul de medicamente este cauzat de o reacţie la anumite medicamente şi prezintă simptome similare cu LES. Medicamente cel mai frecvent asociate cu această formă de Lupus sunt: hidralazina, procainamida prescrisă în hipertensiunea arterială şi aritmie cardiacă şi încă alte aproximativ 400 de medicamente. Lupusul indus de consumul de medicamente dispare când pacientul opreşte tratamentul care a dus la declanşarea bolii.

O formă mai rară, Lupus neonatal, apare atunci când anticorpii mamei trec la fetus. Copilul nenăscut sau cel nou-născut poate avea erupţii cutanate şi poate dezvolta malformaţii cardiace ce îi pot pune viaţa în pericol (bloc atrio-ventricular).

Mai multe informații despre această boală găsiți în broșura ”25 de răspunsuri pe care le caut atunci când am lupus” , disponibilă aici.