Plastia de valvă mitrală- abord clasic vs. minim invaziv

Chirurgia cardiacă nu mai reprezintă de mult o ameninţare pentru viaţa bolnavului, fiind o metodă terapeutică sigură, care, în mâinile unor chirurgi cu experienţă, cu training intens și corect, are o rată de succes de peste 98%. Opţiunea minim invazivă în abordarea chirurgicală a plastiei mitrale este apanajul chirurgiei cardiace din Spitalul Monza, unde există expertiză consistentă în acest tip de intervenţii. Cadrele medicale ale Spitalului Monza au la activ peste 100 de cazuri rezolvate în România.

Teoretic plastia (repararea) de valva mitrală poate fi executată în toate cazurile de insuficienţă mitrală. ”În experiența echipei noastre chirurgicale, rata de succes a plastiei de valvă mitrală a fost de peste 98%.  Este incontestabil faptul că plastia de valvă mitrală reprezintă tratamentul de elecţie al insuficienţei mitrale degenerative. Avantajele prezervării valvei native sunt arhicunoscute, începând cu lipsa necesităţii tratamentului anticoagulant, până la absenţa complicaţiilor protezelor mitrale (colmatări, infecţii etc)”, explică dr. Lucian Dorobanțu (foto), medic primar chirurgie cardiovasculară și coordonator al Cardyomyopathy Center- centru specializat în diagnosticul și tratamentul chirurgical al cardiomiopatiei hipetrofice obstructive.  Dr. Lucian Dorobanțu face parte și din echipa chirurgicală a Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza.

Operaţiile de plastie valvulară mitrală sunt, din păcate, operaţii rare în România, unde procedura standard, mai ales în cazul pacienţilor cu boala Barlow, este protezarea valvulară. ”Nu același lucru se poate spune și despre experienţa echipei noastre, în cadrul căreia protezarea mitrală pentru acest tip de patologie este o excepţie. Indiferent că vorbim de rezecţii de valvă mitrală posterioară, reconstrucţii cu neocordaje de GoreTex de valvă mitrală anterioară și/ sau posterioară, anuloplastii mitrale, transferuri de cordaje etc., aceste procedee tehnice sunt executate curent în spitalul nostru. Aceste operaţii pot fi efectuate utilizând calea de abord clasică – sternotomia mediană – sau minim invaziv”, adaugă specialistul.

 

Avantaje

Pentru pacient, operaţia de plastie valvulară mitrală minim invazivă este un mare pas înainte în evitarea traumei operatorii care se numește sternotomia mediană. Prin minitoracotomia dreaptă, pacientul prezintă doar o mică incizie sub sân, care oferă o cale de abord și o vizualizare ideală a valvei mitrale.

Recuperarea postoperatorie este mai scurtă și mai lipsită de complicaţii. Riscurile infecţioase pe care le presupune sternotomia (tăierea sternului pe toată lungimea sa) dispar, la fel și riscul dehiscenţei sternale postoperatorii. Într-un cuvânt, toate riscurile sunt reduse, așadar criteriul estetic, important, este surclasat de cel medical, primordial pentru pacient.

Experienţa chirurgului este extrem de importantă în reușita acestor intervenţii, el având nevoie de ani de succese prin calea de abord clasică înainte de a începe aceste operaţii pe cale miniminvazivă. Fiecare membru al echipei, incuzând și medici anesteziști, asistenţi de perfuzie etc., are cel puțin câţiva ani de experienţă în plastia de mitrală prin sternotomie, cu rezultate de peste 98% rată de prezervare a valvei mitrale și mortalitate sub 2%.

Acumulând posibilităţile tehnice de ultimă oră puse la dipoziţie în cadrul Spitalului Monza cu expertiza chirugicală dovedită, în prezent aceste operaţii pe cale minim invazivă reprezintă standardul actual de rezolvare chirurgicală al acestei patologii, cu rezultate superioare metodei clasice. Plastia de valvă mitrală pe cale minim invazivă este o operaţie reproductibilă, care se poate practica în aproape toate cazurile de insuficienţă mitrală degenerativă, cu rezultate foarte bune imediat și la distanţă. Practic, multe cazuri de insuficienţă mitrală degenerativă pot fi rezolvate astfel, cu excepţia cazurilor destul de rare care asociază boli pulmonare severe, hipertensiune pulmonară severă, disfuncţie sistolică severă de ventricul stâng etc. Decizia este luată individual, fiecare caz în parte prezentând particularităţile sale.

Sursa: https://www.spitalulmonza.ro/