Transplantul dublu de celule stem crește șansele copiilor cu neuroblastom

Transplantul de celule stem poate îmbunătăți șansele de supraviețuire ale celor mici. Copiii care suferă de un cancer rar, și deseori mortal, al sistemului nervos ar putea avea o șansă mai mare de supraviețuire dacă beneficiază de 2 transplanturi de celule stem, arată un nou studiu.
Transplantul dublu de celule stem permite copiilor cu neuroblastom să suporte două runde de chimioterapie în loc de una, îmbunătățind șansele acestora de supraviețuire prin distrugerea mai multor celule canceroase.
La trei ani după diagnosticare, aproximativ 61% dintre copiii care au beneficiat de transplant dublu au supraviețuit și nu au suferit o recidivă, comparativ cu 48% dintre copiii care au beneficiat de un singur transplant.
“Șansele de supraviețuire s-au îmbunătățit și mai mult când copiii au fost tratați cu medicamente de imunoterapie, care au crescut puterea sistemului imun de a găsi și distruge celulele canceroase. Aceste descoperiri vor schimba modul în care medicii tratează copiii cu neuroblastom cu grad înalt de risc”, susține dr. Julie Park, professor în pediatrie la Școala de Medicină a Universității din Washington.
Neuroblastomul este cea mai frecventă tumoră solidă extracraniană la copil, fiind responsabil de 15% dintre cazurile de deces prin cancer la această categorie de vârstă. În primii 5 ani de viaţă, este cea mai frecventă tumoră solidă, fiind diagnosticată mai frecvent la sexul masculin.
De obicei, mai puțin de jumătate dintre copiii cu neuroblastom cu grad înalt de risc trăiesc mai mult de 5 ani după diagnosticare. Chimioterapia folosită în aceste cazuri este extrem de toxică, de 10 ori mai puternică decât chimioterapia folosită împotriva altor tipuri de cancer. Cercetătorii atrag atenția că este, probabil, cel mai agresiv tratament folosit în cancerele copiilor. Dozele puternice de chimioterapie au crescut șansele de supraviețuire pentru copiii cu neuroblastom cu grad înalt de risc, dar un astfel de tratament agresiv afectează sever măduva osoasă (unde sunt produse celule noi).
Astfel, copiii supuși chimioterapiei trebuie să efectueze transplant de celule stem pentru a restabili sănătatea măduvei, folosind celule recoltate din propriul corp înainte de efectuarea chimioterapiei. Cercetătorii consideră că, dacă o singură rundă de chimioterapie și un singur transplant de celule stem îmbunătățește șansele copiilor bolnavi, atunci două runde din fiecare sunt și mai bune.
Ei au tratat 652 de pacienți cu o medie de vârstă de 3 ani recent diagnosticați cu neuroblastom cu grad înalt de risc. Aproximativ 9 din 10 copii aveau neuroblastom în stadiul 4. Copiii au fost desemnați aleator pentru a efectua una sau două runde de chimioterapie, urmată de transplantul de celule stem. În fiecare grup, 3 din 4 copii au fost aleși la întâmplare pentru a primi medicamente de imunoterapie suplimentar față de chimioterapie.
După trei ani, peste 61% dintre copiii care au beneficiat de transplantul dublu de celule stem au supraviețuit și nu au suferit o recidivă sau o înrăutățire a bolii. În grupul copiilor cu un singur transplant, doar 48,4% dintre ei au avut aceleași rezultate.
Copiii din ambele grupuri care au fost supuși imunoterapiei au avut rezultate și mai bune. Rata de supraviețuire la 3 ani (fără niciun eveniment negativ) a fost de 73,2% pentru copiii cu 2 transplanturi și de 55,5 % pentru cei cu un singur transplant.
Recurența neuroblastomului are loc în 2- 3 ani de la diagnosticare, iar pacienții la care nu se întâmplă acest lucru au o șansă mai bună de supraviețuire pe termen lung. Adăugarea unei a doua runde de chimioterapie, urmată de un al doilea transplant de celule stem, nu a părut să crească rata toxicității. Față de copiii cu un singur transplant, în cazul celor cu două transplanturi s-au înregistrat mai puține decese asociate tratamentului. “Chimioterapia, chiar și în cazul unui singur transplant, este foarte puternică, iar ca să faci două runde este foarte greu. Dar copiii sunt rezistenți. Se recuperează foarte bine și, în cele mai multe cazuri, tolerează tratamentul foarte bine”, dă asigurări dr. Clarke Anderson, oncolog pediatru.
Sursa: https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/




