Sindromul de suprasolicitare – o urgență, nu un moft

Sindromul de suprasolicitare este una dintre afecțiunile cu o foarte mare prevalență în rândul multor categorii de vârstă, dar mai ales în rândul persoanelor aflate în câmpul muncii. Cu simptome care ne pot trimite cu gândul la o mulțime de boli neurologice sau chiar oncologice, sindromul de suprasolicitare trebuie diagnosticat cât mai de timpuriu de către psiholog.

Factorii responsabili de apariţia sindromului de suprasolicitare sunt: mediul şi climatul de muncă; satisfacţia muncii; discordanţa dintre nivelul de pregătire şi încadrare; volumul prea mare de muncă; timpul prelungit alocat muncii; tipul de muncă; lucrul în ture; structura de personalitate şi potenţialul fiecăruia; cerinţele prea mari din partea angajatorului; schimbarea stilului de viaţă sau schimbarea locului de muncă; teama pierderii locului de muncă; eşecurile profesionale şi cele personale. La toate acestea se adaugă problemele de acasă (gospodăria, copiii etc.) şi ritmul alert al vieţii cu toate evenimentele negative şi refuzurile din partea celorlalţi, care aduc sentimentul de izolare şi scad stima de sine.

”Momentul prezentării la psihologul clinician este foarte important în demersul terapeutic. Este de la sine înţeles că intervenţia timpurie este în avantajul subiectului. Prin prezentarea la specialist calvarul persoanei încetează. Un psihodiagnostic corect este urmat de o atitudine terapeutică adecvată. Aceasta vine în scopul ameliorării simptomelor până la vindecare, astfel încât persoana revine la normalitate şi la starea de bine, bucurându-se de viaţă alături de cei dragi lui”, atrage atenția psih. Ana Mariana, Cabinetul de psihologie, Ambulatoriul integrat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Cum recunoaștem afecțiunea

Manifestările sindromului de suprasolicitare se apropie mult de cele ale tulburării afective depresive: irascibilitate, hiperestezie şi fatigabilitate. Cei din preajmă devin greu de suportat, te enervează ceea ce până acum nu te-a enervat (televizorul, radioul, ţârâitul apei, uşile trântite, maşinile care trec pe stradă etc.). Excitaţiile de prag obişnuit încep să enerveze. ”Te lasă nervii” sau devii ”un pachet de nervi” şi explodezi la cea mai mică provocare, manifestările putând fi impulsive, distructive sau plâns. Te simţi obosit mai tot timpul. În acest context, frecvent în familie se declanşează conflicte: toţi din casă ţipă, nimeni nu te înţelege, te dor toate, eşti epuizat şi îţi vine să zaci în pat tot timpul; devii neliniştit, indispus şi anxios. Frecvent la bărbaţi apar manifestări precordiale sau abdominale, iar la femei cele respiratorii (senzaţia de insuficienţă respiratorie, de sufocare, senzaţia de ”nod în gât”). Controlul emoţiilor slăbeşte, deci poţi plânge/râde mai uşor şi inadecvat cantitativ.

Majoritatea celor afectați nu se prezintă la medic în această fază, considerând că este o simplă oboseală. Se alarmează mai târziu, când apar simptome în sfera proceselor cognitive: devii neatent, nu te mai poţi concentra, încurci lucrurile şi le faci în grabă, dai impresia de zăpăcit. Cei de la serviciu îţi pun întrebări; cred că eşti îndrăgostit, distrat sau că bei – oricum, ”ceva se întâmplă”. Toate acestea deoarece atenţia spontană creşte, scăzând atenţia voluntară. Scade capacitatea de a a învăţa şi apar tulburări de memorie (nu mai reţii date, nume, uiţi pentru ce te-ai dus în debara etc.). Gândeşti mai lent, de aceea îţi amâni anumite activităţi şi proiecte care necesită concentrarea atenţiei. Capacitatea de muncă este scăzută, iar această scădere este percepută exagerat de către subiect.

Un alt simptom care te sâcâie este cefaleea. Apare de obicei încă de la trezire şi este descrisă diferit, dar de obicei ca o senzaţie de ”cap tulbure”, un fel de ”mahmureală”, de ”apăsare sau presiune”. De multe ori este însoţită de ameţeală, care sperie şi care dă nesiguranţă în mers. Unii pacienţi ajung până acolo încât să fie îngroziţi de parcurgerea unui drum, de traversarea unei străzi şi chiar de a ieşi din casă. Şi toate acestea de teama de a nu cădea ”cine ştie cum, cine ştie unde”.

La această pleiadă de simptome (irascibilitate, fatigabilitate, cefalee) se adaugă insomniile: adormi greu, din ce în ce mai greu şi te trezeşti prea devreme, cu senzaţia de oboseală.

Frecvent apar tulburări de vedere, acufene, parestezii. Aceşti pacienţi ajung la mai mulţi oftalmologi, ORL-işti şi neurologi, întrucât în urma consultaţiei de specialitate şi a investigaţiilor rezultatul este normal clinic, deşi simptomele persistă, chiar se agravează. De asemenea, pot apărea simptome cardiovasculare: palpitaţii, tahicardie, hipertensiune arterială, însoţite de valuri de căldură sau valuri de frig şi transpiraţii. Pacientul bănuieşte că este cardiac, deci se prezintă la cardiologie.

De la demențe la tumori

”Subiecţii trăiesc o dramă; sunt nemulţumiţi, specialiştii au păreri diferite şi îi trimit la alţi specialişti. La neurologie ajung speriaţi de toată patologia neurologică despre care au citit, căutând să încadreze undeva simptomele lor: de la boli degenerative (demenţe) până la tumori. Neurologul îi spune că din punctul lui de vedere nu are nimic, iar subiectul este uimit si nemulţumit, pentru că el are ameţeli, nesiguranţă în mers, membre reci, scăderea forţei musculare, amorţeli şi furnicături”, a mai spus specialistul.

Ca simptome digestive cel mai frecvent apar aerogastria şi aerocolia. Aerofagia determină sufocări nocturne, astfel pacientul se crede cardiac. La femei întâlnim deseori patologia colecistică, diskinezia biliară, însoţită de toate spaimele şi ”pietrele la ficat”. Apar tulburări ale motilităţii musculaturii gastro-intestinale ce dau tulburări de tranzit (constipaţie sau scaune moi).

Sursa: http://www.scumc.ro/