Acces la tratament pentru persoanele nou diagnosticate cu hepatita C

Conf. dr. Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a dat asigurări că se fac toate demersurile pentru finanțarea contractelor care permit accesul la tratament al persoanelor nou diagnosticate cu hepatita C.

”În momentul de față, suntem pe circuitul de avizare a HG 720 pentru aprobarea includerii noilor prețuri ale acestor medicamente necesare în tratamentul hepatitei C. Se lucrează la nivelul departamentului de specialitate al CNAS și al comisiilor de specialitate pentru finanțarea contractelor cost/ volum și cost/ volum/ rezultat, astfel încât să nu mai prelungim perioada până când pacienții pot avea acces la aceste terapii. Este, într- adevăr, o sincopă acum în ceea ce privește asigurarea finanțării tratamentelor pentru hepatita C, dar sperăm să reglementăm acest demers cât mai rapid”, a afirmat conf. dr. Adela Cojan în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi.

Impactul asupra pacienților și asupra sistemului de sănătate

Reprezentanții asociațiilor de pacienți atrag atenția asupra pericolului netratării la timp a persoanelor diagnosticate cu hepatita C.

”Suntem în a patra lună de pauză generată de negocierea unui nou contract cost/volum/rezultat. Uniunea Europeană ne ajută să implementăm programe de testare din fonduri europene (LIVERO 2 EST și LIVERO 2 SUD) și avem deja peste 400 de pacienți depistați cu hepatita C care, probabil, vor avea nevoie de tratament. În plus, sunt pacienți care și-au făcut analizele în luna iunie și nu au mai apucat să înceapă tratamentul, deoarece s-a terminat contractul vechi, iar acestora le expiră analizele, sunt pacienți diagnosticați în continuare. Fiecare lună în care pacienții cu hepatită C nu au acces la terapia antivirală, având în vedere și contextul pandemic actual și faptul că accesul spre medicul curant, mai ales dacă acesta este medicul de boli infecțioase, este limitat, înseamnă agravarea bolii hepatice. Impactul se va resimți pe termen scurt, mediu și lung atât din punct de vedere al calității vieții, cât și din punct de vedere financiar, pentru pacient și sistemul de sănătate deopotrivă”, a avertizat Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).