Conf. dr. Alin Nicolescu: „Nicio aplicație de pe telefon nu poate înlocui consultul dermatologic”

Aplicațiile care promit identificarea tipului de ten și recomandarea produselor cosmetice doar pe baza unei fotografii devin tot mai populare. Totuși, acestea nu pot înlocui evaluarea realizată de medicul dermatolog, avertizează conf. dr. Alin Nicolescu, președintele Societății Române de Dermatologie. Diagnosticul corect presupune nu doar utilizarea unor dispozitive medicale performante, ci și examen clinic și o discuție detaliată cu pacientul.
Dezvoltarea inteligenței artificiale a adus pe piață numeroase aplicații care promit să analizeze pielea și să recomande produse de îngrijire în doar câteva secunde, pe baza unei fotografii realizate cu telefonul mobil. Potrivit conf. dr. Alin Nicolescu, președintele Societății Române de Dermatologie, astfel de aplicații trebuie privite cu prudență și nu pot substitui consultul medical.
„Există mai multe dispozitive medicale care măsoară anumiți parametri ai pielii. Pot evalua sebumul, gradul de hidratare, uscăciunea pielii sau pierderea transepidermică de apă. Aceste dispozitive se află în cabinetul medicului, nu pe telefon”, a declarat dermatologul cu ocazia celei de-a 25-a ediții a Congresului Național de Dermatologie.
În ceea ce privește aplicațiile disponibile pentru publicul larg, medicul spune că încrederea în rezultatele acestora depinde de modul în care au fost dezvoltate și validate. „Dacă nu este o aplicație dezvoltată în colaborare cu o societate medicală sau cu o universitate de medicină, eu, personal, nu aș folosi-o. Aș merge mai degrabă la medic să văd despre ce este vorba”, a precizat președintele Societății Române de Dermatologie.
Consultul dermatologic înseamnă mai mult decât analiza unei imagini
Conf. dr. Alin Nicolescu subliniază că recomandarea produselor potrivite pentru fiecare pacient nu se poate baza exclusiv pe analiza unei fotografii sau pe valorile oferite de un dispozitiv. Medicul integrează informațiile obținute în urma examinării clinice cu istoricul pacientului și cu factorii care au influențat starea pielii.
„Medicul este cel care poate spune exact ce tip de piele aveți și ce creme sau produse sunt potrivite, cu sau fără dispozitive medicale. Nu este suficient doar ceea ce îmi spune un aparat, ci și anamneza. Un pacient poate veni astăzi cu o piele foarte uscată pentru că a aplicat un produs nepotrivit. Dacă mă bazez doar pe măsurătorile unui aparat, voi concluziona că are nevoie de produse foarte grase. Însă, dacă discut cu pacientul și aflu ce s-a întâmplat, recomandările pot fi cu totul altele.”
Inteligența artificială poate fi un instrument util, dar nu înlocuiește medicul
Mesajul specialistului este că tehnologia și inteligența artificială pot reprezenta instrumente de sprijin în dermatologie, însă nu pot înlocui expertiza medicului. Diagnosticul corect și recomandările personalizate necesită întotdeauna evaluarea clinică, interpretarea rezultatelor în context și dialogul cu pacientul.
„În dermatologie, imaginea este importantă, dar nu este suficientă. Consultul medical rămâne esențial pentru stabilirea diagnosticului și alegerea tratamentului sau a produselor potrivite fiecărui pacient”, este concluzia transmisă de conf. dr. Alin Nicolescu.



