Hepatita C și bolile cronice: depistarea infecției este esențială
Hepatita C este o boală galopantă care poate determina apariția cirozei hepatice și a cancerului hepatic în foarte scurt timp, dacă nu este depistată și tratată.
”În contextul existenței unei boli cronice, depistarea hepatitei C este extrem de importantă, deoarece infecția cu virusul C poate decompensa boala de care suferă pacientul”, a atras atenția dr. Cristina Muzica, medic gastroenterolog Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, în cadrul Școlii de vară a pacienților cronici organizată de Asociația Transplantaților din România (ATR).
Cât de importantă este depistarea hepatitei C în contextul altor boli cronice?
Hepatita C este o boală infecțioasă, cu transmitere verticală sau orizontală. Depistarea infecției cu virusul hepatitic C este foarte importantă mai ales la pacienții cu boli cronice și are o prevalență crescută la cei cu istoric de transfuzii de sânge, intervenții chirurgicale, manopere în sfera stomatologică, contact cu produse de sânge infectate. De asemenea, pacienții aflați în program de dializă sau hemodializă sunt expuși infecției cu virusul C. În plus, infecția cu virus C la pacienții consumatori de droguri intravenoase începe să devină și la noi în țară o problemă destul de importantă. Depistarea infecției cu virusul C este extrem de importantă, pentru că este o boală cu o evoluție galopantă care poate determina apariția cirozei hepatice și a cancerului hepatic într-un timp destul de scurt. Diagnosticarea permite instituirea tratamentului rapid, iar medicii au la dispoziție un întreg arsenal de antivirale orale, directe, cu administrare orală, cu tratament pe durată finită și cu o rată de vindecare de până la 99%. Astfel, prin depistarea și tratamentul infecției atât în populația general, cât și la pacienții cronici, putem încerca să atingem dezideratul Organizației Mondiale a Sănătății de scădere a prevalenței infecției cu virusul hepatitic C până la rate neglijabile din punct de vedere epidemiologic, până în anul 2030.
Ce variante au la dispoziție pacienții pentru a fi diagnosticați?
Depistarea infecției virale C este foarte simplă. În unele cabinete de medicină de familie sau centre de screening dedicate sunt disponibile teste rapide de depistare a virusului dintr-o picătură de sânge. De asemenea, infecția poate fi depistată prin măsurarea anticorpilor anti-VHC în cadrul analizelor din pachetul de prevenție la persoanele sănătoase sau în timpul vizitelor medicale la pacienții cronici prin pachetul de analize prevăzut în protocolul de urmărire.
Ce ar însemna nedepistarea unei hepatite C la un pacient cu boală cronică?
Infecția cu virusul C poate decompensa boala de care suferă pacientul. Există numeroase implicații la nivel hepatic. Trebuie să ne gândim că ficatul, până la urmă, este unul dintre centrele care metabolizează medicamentele, care le activează pe unele dintre ele sau ajută la eliminarea lor. Și, atunci, apariția unei boli hepatice la un pacient cronic, cu numeroase comorbidități, este destul de periculoasă.
Valentina Grigore