”Supereroii” naturii în lupta contra cancerului de sân

Specialiștii atrag atenția, ori de câte ori au ocazia, că nutriția, alături de alte obiceiuri de viață sănătoasă, reduce riscul de cancer, fiind în același timp importantă în susținerea unui tratament chimioterapic. Printr-o alimentație adecvată se îmbunătățesc: imunitatea organismului, greutatea, care este și ea un factor de risc important pentru cancer, dar și calitatea vieții.

Dacă există alimente (și obiceiuri) nocive cunoscute de toată lumea, precum grăsimile saturate, zahărul, alcoolul, persoanele cu risc de cancer de sân, de fapt femeile, în general, ar trebui să cunoască și care sunt alimentele considerate “supereroi” în lupta împotriva cancerului de sân, prin conținutul  lor crescut în fitonutrienți:

  • legumele din familia crucifere: broccoli, varză, conopidă;
  • fructele colorate și verzi;
  • semințele de in;
  • leguminoasele;
  • ceaiul verde;
  • usturoiul;
  • hreanul.

”Aceste alimente trebuie să fie consumate în stare proaspătă, cât mai crude (salate, sucuri), pentru a nu pierde din nutrienți”, recomandă maior medic dr. Adina Mazilu, medic primar  Endocrinologie, medic specialist Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”, care atrage atenția că stabilirea unui regim de viață sănătos, implicit modificarea alimentației, trebuie făcută de pacient împreună cu medicul nutriționist și psihologul.