Vaccinul, mai eficient când este administrat dimineața

Vaccinul antigripal poate fi mai eficient dacă este administrat în cursul dimineții decât după amiaza.

Cercetătorii britanici au analizat 276 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani care fuseseră vaccinate, între anii 2011 și 2013, împotriva a trei tulpini diferite de gripă. Pacienții au fost injectați fie între orele 9.00 și 11.00, fie între orele 15.00 și 17.00.

Persoanele din grupul de dimineață au avut o creștere mai mare a anticorpilor împotriva a două tulpini gripale la o lună după vaccinare. Totuși, în cazul celei de-a treia tulpini nu au existat diferențe semnificative față de grupul care fusese injectat în cursul după-amiezii. “Știm că sunt fluctuații în răspunsul imun al organismului pe parcursul zilei și vrem să vedem dacă aceste fluctuații se reflectă și în răspunsul imun la vaccinare”, spune Anna Phillips, șeful ehipei de cercetare.

“Dacă vom putea determina că vaccinarea în cursul dimineții produce un răspuns mai eficient, aceasta ar ajuta la îmbunătățirea strategiilor de vaccinare”, adaugă Phillips.

Potrivit lui Janet Lord, co- autorul studiului, “un număr semnificativ de resurse sunt utilizate pentru a încerca prevenirea gripei în fiecare an, în special la adulții în vârstă, dar mai puțin de jumătate produc suficienți antidoți pentru a oferi protecție completă. Rezultatele noastre sugerează că, efectuând vaccinul dimineața, putem îmbunătăți efectul vaccinării fără costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate”. Cercetătorii au anunțat că intenționează să realizeze un studiu mai larg pentru a testa ipoteza lor. De asemenea, vor verifica dacă vaccinările efectuate în cursul dimineții îmbunătățesc efectul vaccinului pneumococic, care protejează împotriva pneumoniei.

Sursa: https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/