Sprijin pentru participarea copiilor bolnavi de cancer la Onko- Olimpiada 2018

Copiii cu afecțiuni oncologice au nevoie de ajutor pentru a participa la Onko- Olimpiada care va avea loc în august 2018 la Varșovia. Fiecare din cei 20 de participanți sprijiniți de Asociația P.A.V.E.L. necesită 450 de euro pentru a ajunge la olimpiadă.

La Onko- Olimpiada din 2016, copiii bolnavi de cancer au câștigat 5 medalii de aur, 3 medalii de argint și 2 medalii de bronz. Asociația PAVEL susține financiar participarea copiilor cu afecțiuni oncologice la acest concurs care le poate aduce titlul de campioni europeni la diferite discipline sportive. Cei care doresc să susțină ONG-ul pot direcționa 20% din impozitul pe profit prin contract de sponsorizare. ”Avantajele pentru companie sunt numeroase: donarea nu costă nimic, donatorul deține controlul fondurilor și poate influența gestionarea acestora”, se menționează pe site-ul Asociației P.A.V.E.L.

 

Conștientizare și sprijin

Misiunea Asociatiei este îmbunătățirea vieții copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informațional, psihologic, social și material copiilor, tinerilor bolnavi și familiilor lor.

Obiectivele Asociației P.A.V.E.L. sunt:

  • Conștientizarea opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul și la serviciile disponibile în domeniu pentru copiii bolnavi de cancer
  • Sprijinirea familiilor copiilor bolnavi de cancer pentru înțelegerea problemelor create de această boală și facilitarea comunicării cu aceștia
  • Creșterea accesului copiilor bolnavi de cancer la tratament adecvat și în conformitate cu cele mai noi tratamente disponibile pe plan mondial
  • Sprijinirea familiilor cu probleme financiare în îngrijirea copiilor spitalizați
  • Informarea părinților cu copii bolnavi de cancer cu privire la boală, tratamente, clinici de peste hotare, drepturi legale și servicii utile
  • Diagnosticarea precoce a cancerului la copii și scăderea numărului de cazuri diagnosticate în stadii avansate de boală.