3.000 de euro de la Primărie pentru cuplurile infertile

Primăria Municipiului București va acorda anumite sume de bani cuplurilor care au indicație medicală de fertilizare in vitro. Potrivit proiectului ”Șansă pentru cuplurile infertile”, ajutorul va consta în acordarea de vouchere, fiecare în valoare de 13.800 de lei (aproximativ 3.000 de euro). În România, la fel ca la nivel mondial, unul din 6 cupluri are probleme de infertilitate, aceasta fiind considerată cea de-a cincea într-un top al celor mai grave maladii.

În țara noastră se fac anual în jur de 5.000 de proceduri de fertilizare in vitro, cu mult sub media europeană. Spre exemplu, în Franța se fac 40.000 de proceduri pe an, iar în Grecia, la o populație de doar 10 milioane de locuitori, se fac 10.000 de proceduri, dublu față de România.

Condiții

Sprijinul financiar va fi oferit cuplurilor infertile care au indicația medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro (FIV) din partea unui medic specialist cu competență în reproducere umană asistată. Bugetul multianual al proiectului va fi de 13.800.000 lei, pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru un număr estimat de aproximativ 1.000 de beneficiare.

Condițiile de acceptare în program, în afara recomandării din partea medicului, sunt:

– Ambii membri ai cuplului au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;

– Cuplu autolog și/sau cupluri în care partenerul suferă de azoospermie;

– Vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 și 45 de ani;

– Domiciliu stabil sau reședință în București pentru parteneră, obținute cu cel puțin 6 luni înainte de începerea proiectului.