Durerile lombare sunt principala cauză de invaliditate în întreaga lume

Până în 2050, se preconizează o creștere de 36,4% a numărului de cazuri de dureri lombare, cu cele mai mari creșteri în Asia și Africa. În 2020, 619 milioane de persoane sufereau de dureri lombare la nivel Mondial iar până în 2050, se estimează că 843 de milioane de persoane se vor încadra în această categorie. Factorii de risc sunt cei ergonomici legați de locul de muncă, obezitatea și fumatul.
Un studiu recent (realizat de Institutul pentru Metrici și Evaluare în Sănătate (IHME) de la Facultatea de Medicină a Universității din Washington, ca parte a Studiului Global Burden of Disease 2021) arată că durerile lombare cresc odată cu vârsta, iar vârful de vârstă afectat este de 85 de ani. La nivel global, durerile lombare sunt mai răspândite la femei decât la bărbați, în toate grupele de vârstă. Regiunile cu cea mai mare incidență a durerii lombare sunt Europa Centrală, Europa de Est și Australasia. Creșterea numărului de cazuri de dureri lombare va fi determinată de creșterea populației, cu excepția Asiei și a Americii Latine, unde principalul motor va fi îmbătrânirea populației.
”Din punct de vedere al asistenței medicale, ghidurile de practică clinică din majoritatea țărilor nu conțin recomandări specifice privind modul de îngrijire a unei persoane în vârstă cu dureri lombare. Vârstnicii sunt populația cea mai vulnerabilă la această afecțiune”, declară prof. Manuela Ferreira, autor principal, colaborator al studiului Global Burden of Disease și profesor la Sydney Musculoskeletal Health, la Universitatea din Sydney.
În 2020, la nivel global, durerile lombare au cauzat un total de 69 de milioane de ani trăiți cu dizabilități (YLD), o măsură a anilor trăiți într-o stare de sănătate mai puțin ideală. Aceasta a reprezentat o scădere față de 1990 în ceea ce privește procentul de YLD din toate cauzele, dar durerile lombare au rămas principalul factor generator de YLD la nivel global. Principalii factori de risc pentru durerile lombare identificați în cadrul studiului sunt fumatul, obezitatea și factorii ergonomici ocupaționali – cum ar fi mișcările repetate, rapide sau manipularea de sarcini grele la locul de muncă. Acești factori de risc reprezintă aproape 40% din anii trăiți cu dizabilitate în cazurile de dureri lombare. Numărul de cazuri de dureri lombare variază în funcție de regiunea geografică, cauze și vârstă. Studiul acoperă date locale, regionale și naționale din 1990 până în 2020 în 204 țări și teritorii. Națiunile cu cele mai mari rate standardizate pe vârstă ale durerii lombare sunt Ungaria și Republica Cehă. Țările cu cele mai mici rate sunt Myanmar și Maldive. Datele sugerează că rata de creștere și îmbătrânire a populației în toate țările din studiu ar fi putut avea un impact asupra clasamentului lor. Până în 2050, cercetarea preconizează o creștere de 36,4%, până la 843 de milioane de persoane afectate de dureri lombare, cu cea mai mare creștere în Asia și Africa. Cea mai mare parte a acestei creșteri va fi determinată de creșterea populației, cu excepția Asiei de Est, Asiei de Sud, Americii Latine și Caraibelor, unde se așteaptă ca îmbătrânirea să fie principalul motor. „Impactul societal și economic al durerilor lombare este enorm. Observăm pierderi de productivitate din cauza zilelor pierdute la locul de muncă și o dependență de medicamente pentru a atenua durerea”, spune dr. Jaimie Steinmetz, cercetător științific manager la IHME. „Cercetările arată nevoia de mai multe strategii de prevenire în domeniul sănătății publice, în special pentru persoanele în vârstă. Pentru populațiile în vârstă de muncă, durerile lombare forțează mai multe persoane să renunțe la locul de muncă decât orice altă afecțiune cronică.” Datele globale din studiu pot ajuta factorii de decizie politică și furnizorii de servicii medicale să dezvolte sau să îmbunătățească strategiile de prevenire care vizează factorii de risc ai ergonomiei, obezității și fumatului.




