Dr. Valeria Herdea: analize pentru depistarea afecțiunilor tiroidiene

La evaluarea istoricului medical al femeii în perioada de preconcepție un rol important îl are patologia tiroidiană, alături de alte afecțiuni medicale care pot fi depistate la această vârstă, a explicat dr. Valeria Herdea, președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În cadrul serviciilor preventive de depistare precoce a unor afecțiuni cronice la pacienții cu vârsta de peste 60 de ani se evaluează riscul de demență, hipotiroidia fiind una dintre afecțiunile care pot induce această boală.

În cadrul serviciilor preventive acordate copiilor, se recomandă efectuarea de TSH și FT4 pentru screeningul sindromului metabolic la minorii cu indice de masă corporală crescut sau cu istoric de hipercolesterolemie familială, începând cu vârsta de 6 ani.

De asemenea, la femeia de peste 40 de ani în cadrul serviciilor preventive se recomandă efectuarea TSH și FT4 pentru depistarea afecțiunilor tiroidiene.

”Aceste două investigații, recomandate de medicul de familie în urma consultațiilor de prevenție, se decontează la nivel realizat, astfel încât să se poată acționa la nivelul factorilor de risc modificabili și să adoptăm atitudinea terapeutică adecvată. Există propunerea de a face același lucru și la bărbați, însă nu poate fi implementată de la 1 iulie 2024, fiind reținută în baza de propuneri de la nivelul CNAS pentru implementare în anii următori, când va exista o finanțare mai largă”, a mai spus președintele Casei în cadrul evenimentului „Mergi la doctor! Tiroida ta are nevoie de tine!”, organizat de Asociația Pacienților cu Boli Endocrine – ENDO Pacienți  cu ocazia Zilei Mondiale a Tiroidei.

Hipotiroidismul afectează până la 5% din populația generală

Bolile tiroidiene sunt deosebit de importante, deși sunt subdiagnosticate. ”Cred că este esențial să promovăm informarea și educarea populației cu privire la importanța monitorizării sănătății tiroidei și la consulturi medicale periodice. În cadrul bolilor endocrine, hipotiroidismul afectează până la 5% din populația generală, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și este mai des întâlnit la femei, decât la bărbați. Mai exact, 1 din 1000 de bărbați și 18 din 1000 de femei au această afecțiune. Hipotiroidismul subclinic este mult mai frecvent, el afectează 4,3% din populație, aproape 28 din 1000 de bărbați și 75 din 1000 de femei”, a afirmat și conf. dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.