Ficatul tău contează: informații și recomandări de la medici

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizeazză pe 25 iulie 2026, un eveniment de informare în cadrul campaniei „Ficatul tău contează!”, dedicată marcării Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor.

Acțiunea se va desfășura în București, între orele 17:00 și 21:00, pe Calea Victoriei, la intersecția cu Calea Griviței, în cadrul programului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”, și își propune să aducă în atenția publicului importanța prevenției, depistării precoce și monitorizării afecțiunilor hepatice.

Pe parcursul evenimentului, vizitatorii vor putea discuta direct cu medici gastroenterologi, medici de familie, asistenți medicali și voluntari APAH-RO, care vor oferi informații și recomandări privind:

* prevenția hepatitelor virale;

* testarea și vaccinarea;

* diagnosticarea precoce;

* monitorizarea sănătății ficatului;

* prevenirea și managementul altor afecțiuni hepatice.

Participanții vor primi, de asemenea, materiale informative și recomandări privind adoptarea unui stil de viață sănătos pentru protejarea sănătății ficatului.

Evenimentul face parte din seria de acțiuni organizate de APAH-RO pentru a crește gradul de informare și conștientizare privind bolile hepatice, în contextul în care hepatitele virale și alte afecțiuni ale ficatului continuă să reprezinte o importantă problemă de sănătate publică.