Accidentul vascular- cerebral, o prioritate în politicile de sănătate publică

Trei spitale noi au fost incluse în AP- AVCac – programul prin care Ministerul Sănătății finanțează tratamentul AVC prin trombectomie. Potrivit ministrului Alexandru Rafila, în curând va începe și un program de pregătire a medicilor care fac trombectomii, astfel încât să se asigure personalul pentru necesitățile la nivel național.
„Pentru a putea trata cât mai eficient, iar eficienţa în cazul accidentului vascular cerebral se referă de cele mai multe ori la rapiditate, e clar că trebuie să avem o reţea naţională de centre care să poată să facă acest lucru, să trateze cât mai repede pacienţii, fie prin tromboliză, dar mai ales prin trombectomie, o manevră complicată care necesită o pregătire profesională specifică, realizată de radiologi intervenţionişti care, însă, nu sunt aşa de numeroşi încât să poată să facă funcţionale aceste centre 24 de ore din 24 în toată ţara”, a afirmat prof. dr. Alexandru Rafila în cadrul evenimentului organizat de ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, în contextul Zilei Mondiale a AVC.
Prin intermediul unui nou program de acțiuni prioritare – AP AVC RECUPERARE, Ministerul Sănătății va aloca bani pentru ca pacienții cu AVC să poată beneficia de recuperare încă din momentul în care sunt internați în secții de neurologie.
Prof. univ. dr. Cristina Tiu, președintele Societății de Neurologie din România, a atras atenția că nu orice accident vascular cerebral poate fi tratat prin trombectomie mecanică.
’’O problemă care cu siguranță va fi luată în calcul în Strategia Națională de Combatere a Bolilor Cardio și Cerebrovasculare este distribuția inechitabilă a medicilor neurologi. Majoritatea sunt concentrați în județul Cluj și în București. De asemenea, ratele de tromboliză, acolo unde avem mai mulți neurologi, sunt mai mari. Rata de tromboliză a crescut, în 2022 la nivel național eram la 6,4%. Fereastra de șase ore este limitativă (nr. pentru trombectomie), sunt studii și vom avea și noi niște modificări la protocolul național, putem să extindem dincolo de șase ore, dar ne trebuie niște condiții speciale de examinare radiologică a pacientului. Trebuie spus că nu orice accident vascular cerebral poate fi tratat prin trombectomie mecanică. Doar aproximativ 20-25% dintre pacienți sunt eligibili, pentru că trebuie să ai dovada ocluziei unui vas mare, putem să scoatem trombi din vasele principale. Suntem în curs de a finaliza actualizarea protocolului de tratament intervențional. Societatea de Neurologie a publicat și a tradus manualul ESO, care este un foarte scurt ghid util pentru spitalele cu mai puțină experiență. Așteptăm și suntem, de fapt, parte integrală și contribuim la Strategia Națională’’, a declarat prof. univ. dr. Cristina Tiu.
Educație medicală continuă
Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București, a atras atenția că este imperativ să investim în educație medicală continuă și în formarea specializată în domeniul AVC-ului.
‘’Când discutăm despre tratamentul AVC, suntem conștienți că timpul este esențial. Intervenția rapidă poate face diferența între viață și moarte, între recuperare și dizabilitate. Acest lucru ne aduce la importanța resursei umane, iar, în calitate mea de reprezentant al Colegiului Medicilor din Municipiul București trebuie să subliniez, în contextul tratamentului acestei afecțiuni, importanța dezvoltării resursei umane specializate. Știm că medicii implicați în managementul AVC-ului sunt puțini, iar în anumite județe, limitrofe Bucureștiului, lipsesc chiar cu desăvârșire, ceea ce face foarte complicată încadrarea în acea fereastră critică de ore în care se poate interveni, iar presiunea se răsfrânge asupra medicilor și unităților medicale din București”, a afirmat președintele CMB.
Accidentul vascular cerebral este principala cauză de dizabilitate în orice societate, inclusiv în România, și a treia cauză de mortalitate. ”Problema mare o reprezintă acești pacienți cu dizabilitate. Și o mare parte din ei, mai ales dacă beneficiază de tratamentul corespunzător, fie că discutăm de tromboliză, fie că discutăm de trombectomie pentru o treime din pacienți, pot fi salvați și putem reduce astfel costurile. La 1 noiembrie începe prima serie de 8 medici specialiști care să primească atestatul de competență de neuroradiologie intervențională pentru partea de trombectomie. Cele 3 centre de pregătire sunt în București (SUUB), în Timișoara și în Târgu Mureș’’, a declarat dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).




