Aflați cât de poluat este orașul în care locuiți

Organizaţia Mondială a Sănătăţii și Coaliţia pentru Climă şi Aer Curat au lansat campania comună BreatheLife care are ca scop mobilizarea cetățenilor pentru protejarea sănătății oamenilor și planetei de efectele poluării aerului.
Poluarea aerului ne afectează aproape pe toți. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, doar una din zece persoane respiră aer curat. Primul pas pentru reducerea poluării este să înțelegem consecințele majore asupra sănătății.
Aerul poluat pe care îl respirăm nu afectează doar sănătatea noastră, ci influențează și schimbările climatice. Particulele invizibile de poluare ajung în plămâni, în fluxul sanguin, în întregul nostru corp. Acești poluanți sunt responsabili pentru aproape o treime din decesele cauzate de accidentele vasculare, bolile cronice pulmonare și cancer, iar un sfert dintre decese survin din cauza infarctului miocardic.
Poluanţii climatici de scurtă durată (SLCPs) au efecte majore asupra sănătății. Aceștia persistă în atmosferă chiar câțiva zeci de ani de aceea reducerea lor are beneficii asupra climei și sănătății.
În România au loc anual 14.497 de decese cauzate de poluarea aerului. Conform BreatheLife2030.org , în București nivelul poluării este de 2,3 ori mai mare decât media admisă europeană. Puteți afla nivelul poluării din orașul în care locuiți și soluțiile care se impun accesând http://breathelife2030.org/.
Cătălina Malanciuc




