Analize necesare pentru depistarea unei afecțiuni a glandei tiroide: cum se pot efectua gratuit?

Bolile tiroidiene netratate pot asocia complicații cardiovasculare și tulburări digestive, dereglări emoționale și anxietate, precum și scăderea calității vieții.

Datele arată că peste 700.000 de români suferă de hipotiroidism, cea mai frecventă afecțiune a tiroidei. ”Hipotiroidismul are o medie a prevalenței (la persoane cu vârsta de peste 14 ani) de aproximativ 3,5-5,5% în Europa, iar pentru România est o prevalență estimată de aproximativ 4,5% din populația adultă. Hipotiroidismul este mult mai frecvent la femei decât la bărbat (raport de 8 la 1). Din păcate, datele din literatura de specialitate atestă faptul că există un procent important de pacienţi care nu sunt diagnosticaţi. De aceea, conştientizarea asupra simptomelor care pot sugera tiroidismul este foarte importantă”, a atras atenția prof. dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog.

Simptomele care ar trebui să grăbească vizita la medicul de familie și care pot semnala o hipotiroidie sunt oboseală neexplicată, lipsă de energie, piele uscată, constipație, față umflată, intoleranță la frig, creștere în greutate, probleme de memorie. La femei, hipotiroidismul poate provoca dereglări menstruale sau infertilitate.

Simptomele hipertiroidiei sunt opuse, dar la fel de alarmante: palpitații, pierdere involuntară în greutate, agitație și stare de nervozitate, insomnie, incapacitate de concentrare, transpirație în exces, tremor al mâinilor.

„Dacă aveți aceste simptome, primii pași pe care trebuie să-i faceți sunt vizita la medicul de familie și analizele de sânge, care sunt decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Este vorba de hormonul de stimulare tiroidiană TSH și unul dintre hormonii tiroidieni: tiroxina, fracțiunea liberă – FT4. Dacă analizele semnalează o afecțiune, medicul de familie vă recomandă un consult la medicul endocrinolog”, a explicat Rozalina Lăpădatu, președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

Hormonii tiroidieni modulează o serie de procese metabolice. Aceasta se realizează prin acțiuni de reglare a producției și activității a numeroase enzime,  a metabolismului și răspunsului celular privind majoritatea celorlalți hormoni, dar și a metabolismului vitaminelor și mineralelor.

”Hormonii tiroidieni intervin în reglarea funcțiilor diferitelor aparate și sisteme: reglează frecvența cardiacă, contracția și relaxarea  cordului, influențează motilitatea gastro-intestinală, modulează consumul energetic  al organismului, termoreglarea, greutatea și metabolismele. Practic, nu există funcţie a organismului sau organ care să nu fie sub influenţa hormonilor tiroidieni. Inima bate pentru că este stimulată inclusiv de hormoni tiroidieni”, a declarat conf. dr. Diana Păun, consilier prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Tiroidei (marcată, anual, pe data de 25 mai).

Cu această ocazie, a fost lansat și chestionarul de depistare a simptomelor de hipotiroidism. Chestionarul este disponibil și online pe https://www.apaa.ro/Campanii/ce-stii-despre-tiroida.shtml, iar rolul lui este să ajute oamenii să înțeleagă dacă simptomele observate indică o afecțiune a glandei tiroide. Acest instrument de verificare nu înlocuiește consultația medicală. Pentru stabilirea diagnosticului și inițierea tratamentului, pacienții trebuie să contacteze medicul de familie sau medicul endocrinolog.

„De 76 de ani, suntem alături de pacienții cu afecțiuni tiroidiene și ne respectăm angajamentul de a le oferi cele mai bune servicii medicale și de tratament, la standarde europene. Inclusiv în perioada pandemiei, împreună cu echipa medicală am realizat circuite noi, astfel încât  am putut să ne desfășurăm activitatea fără întrerupere, să diagnosticăm, tratăm și să operăm pacienți cu afecțiuni tiroidiene”, a spus dr. Alexandru Velicu, Manager Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon.