Cancerul de piele poate fi tratat dacă este depistat la timp

Societatea Română de Dermatologie va derula, în această vară, o nouă campanie de consultații dermatologice gratuite în toată țara – cea de-a XIII-a ediție. În cadrul campaniei, medicii dermatologi vor merge în unități de învățământ, sedii de companii, dar și pe litoral. Cancerul de piele poate fi tratat și diagnosticul precoce permite o recuperare completă.
Campania EuroMelanoma Day din 2018 debutează cu mesajul: „Știați că cea mai frecventă formă de cancer este cancerul de piele?”. Consultațiile gratuite vor avea loc în unități de învățământ (precum școli, licee), în perioada mai-iunie 2018, în orașele București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Constanța, Oradea, Sibiu și Craiova, în unități de producție, sedii de companii și pe litoral, simultan în trei stațiuni de pe litoralul românesc (Mangalia, Jupiter și Venus), în perioadele: 27-29 iulie, 3-5 august si 17-19 august (intervalul 08:00-12:00 și 15:00-18:30). Pe litoral vor fi amenajate 3 puncte de consultații unde 12 medici dermatologi din țară, câte patru în fiecare stațiune, vor oferi consultații și informații gratuite pacienților, dar și turiștilor doritori de investigații de prevenție. Pe lângă informații legate de depistarea melanomului și prevenirea cancerului cutanat, aceștia vor mai primi și mostre de creme fotoprotectoare.
Factori de risc
Cancerul de piele poate afecta pe oricine, la orice vârstă. Cel mai frecvent apare la persoanele care au peste 50 de ani sau la cei care s-au expus excesiv la soare.
Prezentați un risc crescut dacă:
- Aveți pielea deschisă la culoare sau sunteți predispuși la arsuri solare
- Ați avut arsuri solare în copilărie
- V-ați expus timp îndelungat la soare (la muncă sau în timpul liber)
- V-ați expus periodic la soare (de exemplu, în concedii)
- Mergeți la solar
- Aveți peste 50 de alunițe
- Aveți istoric familial de cancer de piele
- Aveți peste 50 de ani
- Ați fost supus unui transplant de organ
Chiar dacă sunteți în grupul persoanelor cu risc crescut sau nu, sunt câteva lucruri simple pe care le puteți face pentru a vă proteja atât pe dvs, cât și pe familia dvs. de cancerul de piele. Cunoscând semnele și controlându-vă pielea periodic, puteți opri orice leziune suspectă înainte ca aceasta să devină ceva grav.
Ce puteți face
- Protejați-vă întotdeauna de soare!
- Evitați expunerea prelungită! Stați la umbră pe cât posibil și evitați expunerea la soare la orele prânzului.
- Purtați îmbrăcăminte corespunzătoare. Optați pentru culori deschise, haine cu mâneci lungi, o pălărie cu bor larg și ochelari de soare cu protecție UV. Pentru copii, căutați haine special concepute, cu protecție solară inclusă.
- Aplicați creme cu protecție solară- este indicat să verificați ca acestea să aibă factor de protecție solară ridicat atât împotriva radiațiilor UVA, cât și a celor UVB. Luați în considerare că aceste creme au efect maxim după aproximativ 30 de minute, iar efectul durează, în medie, 2-3 ore și apoi se reaplică.
Copiii prezintă cel mai mare risc de a dezvolta probleme de sănătate, pe termen lung, legate de expunerea prelungită la soare. Joaca în aer liber este importantă, dar o atenție sporită este necesară pentru a preveni arsurile solare. De aceea există creme dedicate copiilor cu altă compoziție.
Semne de alarmă
Verificați-vă pielea pentru leziuni care:
- Își schimbă dimensiunea, culoarea și/sau forma
- Se diferențiază față de restul leziunilor (semnul ”rățușca cea urâtă”)
- Sunt asimetrice sau au margini neregulate
- Sunt aspre (uneori puteți să simțiți leziunile înainte ca ele să devină vizibile)
- Prezintă multe culori pe suprafață
- Sunt pruriginoase
- Sângerează sau supurează
- Au aspect perlat
- Arată ca o rană, dar nu se vindecă
”Dacă prezentați două sau mai multe dintre aceste semne de alarmă, nu întârziați. Mergeți la medic imediat. Dermatoscopia este gratuită și poate depista problemele pielii”, avertizează dr. Alin Nicolescu, dermatolog, secretar general al Societății Române de Dermatologie (SRD).
Auto-examinare
Verificați-vă pielea o dată pe lună pentru orice modificare sau pentru leziuni cu aspect suspect. Controlul trebuie să includă tot corpul, fața și spatele, acordând atenție în special zonelor expuse la soare. Stați în fața unei oglinzi mari ajutându-vă de o oglindă de mână pentru locurile greu accesibile. Priviți-vă atent fața, inclusiv nasul, buzele, gura, și zona din fața și spatele urechilor. Verificați-vă scalpul, folosind un piepten pentru a împărți părul în straturi. Dacă nu aveți părul foarte des, asigurați-vă că verificați cu atenție toată suprafața scalpului. Verificați fața dorsală și cea palmară a mâinilor, cât și zonele dintre degete. Apoi concentrați-vă pe zona gâtului, pieptului și pe partea superioară a trunchiului. Femeile trebuie să se asigure că examinează cu atenție zona dintre și de sub sâni. Îndoiți cotul pentru a verifica brațul și zona axilară. Utilizați oglinda de mână pentru a verifica partea din spate a gâtului (ceafa) și a spatelui, zona toracală și lombară. Verificați zona feselor si partea posterioară a picioarelor. Terminați examinarea prin verificarea tălpilor și a zonelor dintre degete.