De ce anumite zgomote irită unele persoane?

Cele mai multe persoane își amintesc perioadele când anumite zgomote le iritau- de exemplu când colegul de birou face zgomote repetate cu pixul sau mestecă mâncarea- însă pentru unii astfel de zgomote sunt absolut insuportabile. Un nou studiu sugerează că o anomalie la nivelul creierului ar putea fi cauza.
Persoanele cu o afecțiune numită misofonie resimt o ură intensă față de zgomote specifice, precum mestecatul, respiratul greoi sau apăsatul repetat pe pix. Aceste declanșatoare pot provoca o reacție puternică la cei afectați de misofonie.
Cercetătorii au realizat scanări ale creierului la 20 de persoane afectate de misofonie. Aceste teste au arătat o anomalie în mecanismul de control al emoțiilor care provoacă o epuizare nervoasă a creierului când persoana afectată aude astfel de zgomote. Scanările au revelat că activitatea nervoasă la persoanele diagnosticate cu misofonie își are originea în diferite tipare de conectivitate de la nivelul lobului frontal. Această zonă suprimă, în mod normal, reacțiile anormale la sunete, au explicat autorii studiului. În plus, cercetătorii au depistat că sunetele declanșatoare au efecte fizice în cazul persoanelor cu misofonie, precum o rată cardiacă crescută și transpirație.
Aceste rezultate ar putea duce la descoperirea unui tratament pentru misofonie. Studiul ar putea încuraja cercetătorii să caute modificări similare la nivelul creierului în cazul altor boli caracterizate de reacții emoționale anormale.
Cercetătorul Sukhbinder Kumar a adăugat că persoanele cu această afecțiune au simptome foarte asemănătoare.”Cu toate acestea, sindromul nu este recunoscut de schemele de diagnostic clinic actuale. Acest studiu subliniază că modificările clinice la nivelul creierului ar trebui să convingă comunitatea medicală că misofonia este o boală ce trebuie privită cu mare atenție”.
Sursa: https://medlineplus.gov/





