Doar 5% dintre bolnavii de cancer apelează la un psiho – oncolog

coperta ghid psiho - oncologi

Ghidul de bune practici destinat psiho – oncologilor, lansat pe 25 martie, este un instrument util care asistă specialiștii în deciziile clinice, cu scopul îmbunătățirii serviciilor pe care aceștia le oferă pacienților cu diverse tipuri de cancer.

Anul trecut, în România au fost înregistrate 98.886 de cazuri noi de cancer, dintre care 53.881 la bărbați și 45.005 la femei. Dacă până la dezvoltarea formelor moderne și eficiente de tratament împotriva cancerului această boală era considerată terminală, iar intervenţiile psihoterapeutice erau centrate pe consilierea pacienţilor, în prezent ea tinde să fie privită ca o boală cronică ce implică abordări multidisciplinare de terapie. Astfel, și intervenția psihologului din mediul oncologic se reorientează; munca lui cu pacientul nu mai este centrată pe acceptare și resemnare în fața bolii, ci pe adaptarea la ea.

Structura acestei broșuri ține cont de principalele atribuţii ale psihologului în mediul oncologic şi prezintă modalităţi specifice de intervenţie pentru principalele probleme cu care acesta se confruntă în interacțiunea lui cu pacienţii oncologici și aparținătorii acestora.

În redactarea ghidului a stat la bază o analiză riguroasă a literaturii de specialitate și a ghidurilor similare existente la ora actuală, precum și experiența clinică a psiho-oncologilor. Scopul acestui ghid este acela de a oferi specialiștilor cu diverse niveluri de experiență o descriere mai complexă a diferitelor tipuri de intervenții dar și exemple de studii de caz.

Psiho – oncologia în România, un domeniu aflat încă la început

În lume, psiho-oncologia ca specialitate există din anii ‘60, când a fost înființată în Statele Unite ale Americii de o femeie psihiatru, Jimmie Coker Holland, al cărei soț era oncolog, și care a înțeles cât este de important ca bolnavul să fie ajutat să-și gestioneze emoțiile în momentul aflării diagnosticului dar și pe perioada tratamentului.

În sistemul medical din România, psiho-oncologia este însă într-o fază de explorare: doar 5% dintre pacienţii oncologici primesc suport profesionist. Evaluarea psihosocială a pacienților cu cancer nu este parte a procedurii oncologice de rutină în fiecare institut de profil, secție sau departament de oncologie medicală, astfel că în acest moment nu există posibilitatea de a detecta în timp util toate problemele de sănătate mintală și de a interveni pentru tratarea crizei psihosociale cu care se confruntă pacienții cu cancer.

Terapia psiho – oncologică este gratuită pentru pacienții români

Pentru a beneficia de consilierea unui psiho-oncolog – serviciu care este gratuit –  pacienții români pot solicita medicului oncolog curant punerea în legătură cu un astfel de profesionist.

Despre cât de importantă și de utilă este consilierea psiho-oncologică din perioada tratamentului, Rodica Dan, o fostă pacientă diagnosticată cu cancer de sân în urmă cu 9 ani, a declarat: „Încă de la prima ședință am simțit că am încredere să povestesc mai multe decât le povesteam prietenilor și familiei, pe care într-un fel i-am protejat. Mi-am dat seama că terapiile științifice și tot ce mi se sugera să fac erau total diferit de ceea ce știam eu. Am citit multe materiale și multe cărți, am început să îmi schimb gândirea și am început să accept ceea ce mi se întâmpla, cu toate că a fost destul de greu. Apoi am început să privesc lucrurile realist și cu destulă încredere și optimism că până la sfârșit va fi bine.”

Ghidul poate fi consultat AICI.