”Echipa” de transplant: medic, pacient, donator

La Institutul Clinic Fundeni, în Centrele de Transplant Hepatic, Renal și Medular s-au realizat, în 2022, 35 de transplanturi hepatice, 42 de transplanturi renale și 90 de transplanturi medulare.

Numărul procedurilor este într-o relativă creștere față de perioada 2019- 2021, când, din cauza pandemiei COVID-19, a fost îngrădită, în mare măsură, activitatea de transplant, arată datele prezentate de Institutul Clinic Fundeni.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant, pe lista de așteptare a unui organ salvator se aflau, la 31 decembrie 2020, 4.792 de pacienți cu afecțiuni renale , 401 de pacienți cu afecțiuni hepatice și 27 cu afecțiuni cardiace grave. O altă statistică a transplanturilor realizate la Institutul Clinic Fundeni (ICF) din București arată că, începând cu anul 1997, au fost realizate 2.300 de transplanturi renale, începând cu anul 2.000 peste 1.000 de transplanturi hepatice și, din anul 2001, peste 1.700 de proceduri de transplant de celule stem, atât la adulți cât și la copii.

”Unele boli își găsesc rezolvarea prin transplantare sau grefare. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la prima recoltare multiorgan realizată în România de către echipele de la Institutul Fundeni de la un donator aflat în moarte cerebrală. În 1998 la Institutul Clinic Fundeni a avut lor primul transplant cu rinichi de la donator în moarte cerebrală la copil. Până în prezent au fost realizate 100 de transplanturi la copii”, a explicat acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul unității medicale.

Institutul Clinic Fundeni este, prin excelență, un institut de transplant. ”Aici se derulează trei tipuri principale de transplant. Am reușit, în ultimii zece ani, să implementăm majoritatea tehnicilor de transplant pe tipurile principale pe care le facem aici și a procedurilor, tratamentelor, imunosupresiilor sau procedurilor chirurgicale noi. Toate acestea au dus către rezultate mai bune. Însă activitatea de transplant nu poate fi efectuată fără o echipă strâns legată formată din medici, pacienți și donatori”, a afirmat și prof. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni.

Asociația Transplantaților din România (ATR) a deschis, pe 14 iulie, seria evenimentelor dedicate și anul acesta donatorilor de organe, familiilor care au fost de acord cu donarea și persoanelor care doresc să ia o decizie informată privind acceptul sau refuzul donării de organe în scop terapeutic.

“Asociația Transplantaților din România celebrează Ziua Donatorului de organe din anul 2014, când la aniversarea a 18 ani de la înființtarea asociției (16 iulie 1996), membrii acesteia au decis să <doneze> aceast[ zi pentru onorarea donatorilor de organe. Cu acea ocazie, ATR a ridicat în curtea bisericii cu hramul <Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian> din curtea I.C. Fundeni, o troiță în memoria donatorilor îngeri. Aici ne adunăm în fiecare an pentru a le mulțumi donatorilor în viață, familiilor care au acceptat donarea și personalului medical implicat în activitatea de transplant”, a declarat Gheorghe Tache, președintele ATR.

Acțiunile Asociației Transplantaților din România vor continua în luna iulie prin reluarea campaniilor de informare privind importanța deosebită a donării de organe în contextul în care conceptul de moarte cerebrală trebuie înțeles foarte bine, pentru a evita apariția unor eventuale refuzuri din partea aparținătorilor posibililor donatori. Astfel, în data de 27 iulie a.c. Asociația Transplantaților din România va duce campania „Spune DA! Susține donarea de organe!” la Tg. Mureș pentru ca în perioada 29-30 iulie aceasta să fie prezentă la Sibiu.

Registrul donatorilor

Pentru a da posibilitatea tuturor să își exprime acordul pentru donare din timpul vieții, a fost creat Registrului Naţional al Donatorilor de Organe, Țesuturi şi Celule (RND). De la 1 februarie 2014 este funcțională aplicația informatică de gestiune a RND, iar notarii publici pot să autentifice și să înscrie în registru, cu scutire de onorariu, declarațiile prin care o persoană consimte la donarea postmortem, în scop terapeutic, a organelor, țesuturilor și celulelor. Pentru înscriere, puteți mergem la orice notar public pentru a fi înscriși în RND în baza O 1158/2012. Se completează o declarație notarială prin care se stipulează clar că sunteți de acord cu donarea post mortem. De asemenea, potrivit Asociației Transplantaților, este indicat să vă informați familia asupra deciziei personale.