Ziua Mondială a Prematurității: soluții pentru copiii născuți înainte de termen

Ziua Mondială a Prematurității, marcată la nivel global pe data de 17 noiembrie, atrage atenția asupra aspectelor medicale cu care se confruntă copiii născuți prematur și sărbătorește dezvoltarea celor care au supraviețuit nașterii înainte de termen. 17 noiembrie este o zi de sprijin pentru acei membri ai comunității care au grijă de nou-născuți sau copii prematuri, dar și pentru părinții unor copii născuți prematur.
La nivel mondial, 15 milioane de copii se nasc prematur și mai mult de 1 milion dintre aceștia mor în timpul nașterii. În România, 1 din 10 bebeluși se naște înainte de termen. Cei care supraviețuiesc au adesea probleme de sănătate precum paralizie cerebrală, pierderi ale văzului și ale auzului, dar și dizabilități intelectuale.
În cazul copiilor prematuri, medicii neonatologi sunt cei care identifică principalele aspecte patologice ce țin de riscuri ale dezvoltării neuro-motorii. Aceștia, împreună cu părinții, medicii și terapeuții specialiști în tratamentul și recuperarea copiilor prematuri trebuie să formeze o echipă pe termen mediu și lung până la rezultate stabile în recuperarea copiilor. Prima evaluare non-invazivă ce se poate face este la 4 zile după naștere (indiferent de câte săptămâni are la naștere copilul). Prin Evaluarea Prechtl se urmăresc/analizează mișcările generale ale nou- născutului. Încă de acum se poate spune (corelat cu investigațiile paraclinice) dacă va avea nevoie de suportul echipei de recuperare. Reevaluarile se fac din 2 în 2 săptămâni cu înregistrarea datelor.
Diagnostic și tratament
“Tratarea copilului cu risc presupune atât o grijă deosebită din partea terapeutului în ceea ce privește diagnosticarea și alegerea tramentului cel mai potrivit, cât și o comunicare și o colaborare deosebită cu părintele. Terapia Vojta vine să adauge un plus de valoare în diagnosticarea și tratamentul copilului cu risc de afecțiuni neuro-motorii, să ne pună la dispoziție noi căi de a direcționa copilul spre o viață cât mai normală și de asemenea, prin implicarea obligatorie a părintelui, să apropie și mai mult mama de copil. Evaluarea Prechtl a prematurului și nou –născutului, terapia Vojta, terapia Bobath și alte tehnici și specializări sunt menite să ofere copilului nou-născut și prematur șansa la o dezvoltare normalizată”, a explicat dr. D Andra Dinu, fiziokinetoterapeut, terapeut Vojta.
Afecțiuni ortopedice asociate
Terapia unui prematur începe de la 28 – 30 de săptămâni de viață, alegând prioritatea pentru el în acel moment – respirator, motor, asimetrii de posturare, etc. Copilul prematur poate avea afecțiuni ortopedice asociate, care trebuie redresate încă din primele luni și care sunt deseori surclasate de potențialele afecțiuni neurologice sau respiratorii. ”De cele mai multe ori, ele apar în urma șederii prelungite în incubator – plagiocefalii, torticolis dar există și afecțiuni ortopedice încă din burtica mamei – picior tal-valg, metatarsus adductus, varus positional, care au succes terapeutic din primele luni de viață”, a adăugat dr. Andra Dinu.
“Medicul ortoped pediatru și neurolog, alături de celelalte specializări pediatrice, este, sau ar trebui să fie, în toate cazurile, unul dintre oamenii cei mai apropiați de familia pacienților săi. Lucrul cu copiii este din start unul dificil și complex sub toate aspectele, dar părinții sunt cei care, la un moment dat, au puterea să decidă asupra sănătății și dezvoltării normale a copilului. Copilul prematur trebuie tratat, cu atât mai mult, cu atenție sporită, din cauza factorilor de risc cu care se poate confrunta de-a lungul primilor ani de viață”, a atras atenția dr. Valentina Contanu, medic specialist Ortopedie Pediatrică.





