Medicii de familie cer prelungirea Contractului- cadru

Medicii de familie au cerut Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca noul Contract-cadru să devină valabil de la 1 august, iar vechiul Contract- cadru să mai fie prelungit cu o lună, până la 31 iulie.
Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Famile (FNPMF) au atras atenția că sunt puși în situația de a încheia un act adițional la un contract care își încetează aplicabilitatea. Potrivit acestora, vechiul Contract- cadru este valabil până la 30 iunie, iar noul Contract- cadru este valabil de la 1 iulie. “Vrem să aducem în atenția opiniei publice nelegalitatea actelor adiționale pe care ar trebui să le încheiem cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie 2016”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, președintele SNMF.
Totuși, pentru a nu produce discontinuități în asigurarea asistenței primare pentru români, medicii de familie au anunțat că vor semna noul Contract- cadru în anumite condiții. “Casele județene de sănătate trebuie să își asume responsabilitatea pentru nelegalitatea actelor pe care va trebui să le semnăm”, a insistat dr. Rodica Tănăsescu.
“Anunțăm, pe această cale, că vom depune în atenția primului ministru o plângere prealabilă în baza legii contenciosului administrativ privind nerespectarea transparenței decizionale. Iar la casele județene de asigurări de sănătate se cor înregistra de către reprezentanții locali ai medicilor de familie Notificări cu privire la nelegalitatea actelor adiționale încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie 2016”, a avertizat dr. Mariana Pârcălabu, vicepreședinte FNPMF.
Mai multe servicii pentru asigurați
Noul Contract-Cadru, aprobat prin Hotărârea de Guvern 161/2016, stabilește acordarea mai multor servicii pentru asigurați. În asistenţa medicală primară se reglementează acordarea gratuită a avizelor epidemiologice pentru re(intrarea) în colectivitate și a adeverinţelor medicale pentru preșcolari și elevi; situaţiile în care asiguraţii se pot transfera de pe o listă de pacienţi pe lista altui medic de familie mai devreme de o dată la şase luni se completează cu cazurile în care domiciliul asiguratului se schimbă dintr-o localitate în alta, asiguratul este în arest preventiv, execută o pedeapsă privativă de libertate, precum şi la încetarea stării respective; se elimină serviciul spirometrie dintre cele furnizate de medicii de familie pentru asigurați, având în vedere că abilităţile necesare pentru acest serviciu intră în sfera de competenţă a medicului pneumolog.
Asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate
- se introduc noi proceduri diagnostice (electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii);
- se introduce tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.
Medicina dentară
- minorilor li se vor putea acorda consultaţii decontate de CNAS o dată la şase luni, faţă de o dată la 12 luni în prezent
- se introduce un nou serviciu decontat- obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei;
Asistenţa medicală ambulatorie paraclinică
- se introduce, printre serviciile decontate, efectuarea de RMN de sâni cu sau fără substanţă de contrast;
- se renunţă la decontarea examenului fungic de urină, considerat de specialişti ca irelevant pentru patologia pacientului;
Asistenţa medicală spitalicească
- pentru pacienții cărora, la externarea din spital, li se indică prin scrisoare medicală să revină pentru internare, precum și pentru pacienții cu hemofilie din programul național respectiv, nu va mai fi necesară prezentarea biletului de trimitere de la medicul din ambulatoriu;
- decontarea serviciilor efectuate în secţiile spitaliceşti de paliaţie se va efectua similar cu cea a serviciilor acordate în secțiile/spitalele de bolnavi cronici.
Proteze decontate
Asiguraţilor li se vor putea acorda două noi proteze decontate din bugetul CNAS: proteza modulară de gambă cu manşon de silicon, precum şi proteza de deget funcţională simplă (pentru copiii cu malformaţii congenitale având vârsta peste 3 ani). În situația în care furnizorii de dispozitive medicale nu transmit CNAS toate preţurile de vânzare cu amănuntul şi sumele de închiriere ale dispozitivelor medicale contractate, casa de asigurări de sănătate va putea denunţa unilateral contractul respectiv.
Acelaşi proiect mai prevede simplificarea demersurilor de obţinere a unor dispozitive medicale (saci de stomie, aparate de oxigenoterapie etc.); introducerea posibilităţii acordării de servicii conexe actului medical de către fiziokinetoterapeuţi şi profesorii de cultură fizică medicală; includerea insuficienţei respiratorii severe printre afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriu; redefinirea specialităţilor clinice care pot încheia acte adiţionale pentru efectuarea ecografiei de vase sanguine; majorarea tarifelor pentru unele servicii medicale, alte majorări intenţionate aflându-se în prezent în analiza CNAS.




