Cum evitați stresul provocat de tratamentul contra infertilității

Tratamentul contra infertilității poate fi destul de stresant fizic și emoțional, obositor, de durată și costisitor- fără a avea o garanție a succesului. Experiența infertilității poate varia de la proceduri multiple de diagnostic până la opțiuni de tratament agresiv- toate acestea însemnând o solicitare emoțională puternică. Nu e de mirare că multe femei se confruntă cu stări severe de stres, depresie sau anxietate în perioada tratamentului contra infertilității.
Recomandări
Deși este dificil, este totuși posibil să eliminăm o parte din stresul și presiunea tratamentului contra infertilității.
- Acceptați că vă confruntați cu o perioadă extrem de stresantă și nu încercați să negați efectele acesteia. S-ar putea să descoperiți că este nevoie să mai reduceți din activitățile sau obligațiile nesemnificative pentru o vreme.
- Nu suferiți singură. Solicitați sprijinul unui prieten apropiat, unei persoane dragi sau unui grup de suport. Rețelele de sprijin pot reduce semnificativ sentimentele de stres sau durere emoțională. Multe clinici de infertilitate oferă servicii de consiliere sau organizează grupuri de suport. Dacă sunteți într-un cuplu, acceptați ideea că s-ar putea ca și partenerul dumneavoastră să fie stresat, deprimat sau anxios și să nu vă poată oferi susținerea emoțională de care aveți nevoie.
- Cereți informații despre toate procedurile și tratamentele de care ați putea avea nevoie. După ce v-ați făcut documentarea, scrieți întrebările la care ați vrea să vă răspundă doctorul la următoarea programare medicală.
- Decideți din timp cu cine vreți să împărtășiți această experiență. Planificați câteva strategii pentru a evita întrebări inoportune și sfaturi nedorite de la colegi sau cunoștințe.
- Discutați cu medicul dumneavoastră despre eventualitatea ca tratamentul să nu dea roade dacă simțiți că vreți să luați pauză. Unele persoane preferă să efectueze tratamentul pe rând, timp de mai multe luni, la fiecare ciclu menstrual, în timp ce alte persoane sunt stresate de perioadele de așteptare. Vorbiți cu medicul pentru a stabili o schemă de tratament cu care vă simțiți confortabilă.
- Fiți conștientă că este normal ca femeile să resimtă sentimente de depresie sau tristețe în timpul tratamentului. Uneori aceste sentimente sunt mai puternice atunci când efectuați tratamentul în unități medicale cu secții pentru copii. Nu vă simțiți vinovată dacă nu vreți să participați la vreo petrecere pentru nou- născuți în perioada tratamentului. Să aveți grijă de propria persoană și de propriile nevoi emoționale este mai important în această perioadă.
Sursa: http://www.medicinenet.com/script/main/hp.asp



