Aplicația care îi ajută pe bolnavi să găsească mai repede medicamente

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) și Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC) au lansat aplicația care poate aduce în farmacii medicamentele de care au nevoie pacienții.

MedARP este o aplicație software care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente și asociațiile de pacienți, astfel încât medicamentele să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi.

MedARP funcționează prin conectarea în timp real a tuturor părților implicate în circuitul medicamentelor. Este o aplicație software instalată gratuit în calculatoarele farmaciilor și ale distribuitorilor de medicamente, fiind monitorizată de către asociațiile de pacienți. Acestea din urmă vizualizează comenzile preluate de către farmacii și trimise către distribuitori și urmăresc stadiul aprobării și onorării acestora. Bolnavii, în final, vor putea ști unde se află medicamentele de care au nevoie și cât de mult va trebui să mai aștepte până când ajung în farmacie. În prezent, la aplicație sunt conectate 140 de farmacii din toată țara și 4 distribuitori. Din luna mai vor fi monitorizate prin MedARP 5 medicamente din Oncologie și Imunologie.

 

Etape

  • Codul de rețetă este scanat în farmacie;
  • Dacă medicamentul prescris este în stocul farmaciei, atunci este eliberat către pacient;
  • Dacă medicamentul prescris nu este în stocul farmaciei, atunci farmaciștii vor plasa comanda prin intermediul aplicatiei;
  • Distribuitorul (ales de farmacie) va primi în aplicație cererea în baza unui cod de cerere;
  • Distribuitorul, prin persoana de legătură desemnată, va verifica în timp real cererile din farmacii și își asumă că va răspunde solicitării în maximum 2 ore;
  • În urma aprobării comenzii de către distribuitor, cererile către ceilalți distribuitori vor fi anulate automat de către aplicație;
  • Farmacia va informa pacientul că i-a fost găsit medicamentul și îl va anunța în momentul în care medicamentul ajunge în farmacie;
  • Pacientul va trebui să valideze cu cardul de sănătate eliberarea medicamentului din farmacie.

 

Call center pentru pacienți și farmacii

Pacienții pot suna la nr. 0727.341.434 pentru a reclama lipsa medicamentelor, pentru a cere informații despre cum funcționează aplicația etc.  Reprezentanții farmaciilor pot solicita, la nr. 0730.203.523, mai multe informații despre cum funcționează aplicația, despre cum se pot înscrie etc. Proiectul este deschis pentru toți distribuitorii de medicamente și farmaciile autorizate care își doresc să le faciliteze persoanelor care suferă de boli cronice accesul la terapiile prescrise de către medicul curant. Farmaciile înscrise în aplicație până în prezent sunt semnalate prin însemne vizuale (postere, flyere etc).