Cancer după cancer, în 8% din cazuri

8% (1 din 12) dintre pacienții deja diagnosticați cu o formă de cancer sfârșesc prin a dezvolta un al doilea tip de cancer, fără legătură cu primul, care s-a dovedit fatal în 55% dintre cazuri.
”Ca medici clinicieni, putem deveni atât de concentrați pe supravegherea pacienților, ca să vedem dacă putem învinge tipul inițial de cancer, încât uneori nu suntem conștienți de riscul ca pacientul nostru să dezvolte un al doilea tip de cancer, fără legătură cu primul”, spune dr. Karim Chamie, autorul studiului, profesor asistent în Urologie la Școala de Medicină ”David Geffen” din cadrul Universității din California (Los Angeles). Specialistul adaugă că descoperirile ar putea încuraja medicii să îmbunătățească modul cum urmăresc și monitorizează pacienții bolnavi.
Prezentul studiu a inclus mai mult de 2 milioane de persoane diagnosticate cu această maladie necruțătoare. Pacienții din cadrul studiului au fost inițial diagnosticați cu cancer de prostată, sân, plămâni, colon, rect, vezică, uter, rinichi, melanoma sau limfom non- Hodgkin. Dintre cei la care s-a instalat al doilea tip de cancer, numai 13% au decedat din cauza maladiei inițiale. Echipa dr. Chamie a descoperit că pacienții diagnosticați cu cancer la vezică prezentau cel mai mare risc de apariție a unui al doilea tip de cancer. 34% dintre pacienții cu cancer la vezică au fost diagnosticați cu un al doilea tip de cancer în timpul studiului care a durat 20 de ani. Dintre aceste cancere ulterioare, 25% au fost la plămâni. Studiul a sugerat nevoia de screening anual prin tomografii computerizate la plămâni la pacienții cu cancer de vezică.
”Cancerul la plămâni este o boală comună și extrem de letală, iar campania de screening din 2011 chiar a salvat viețile oamenilor”, explică dr. Chamie. ”Am putea aduce îmbunătățiri semnificative în viața supraviețuitorilor dacă, de exemplu, am testa anual pacienții cu cancer de vezică pentru a depista apariția unui al doilea tip de cancer”, adaugă specialistul.
Și persoanele diagnosticate inițial cu limfom non- Hodgkin s-au confruntat cu un risc înalt de apariție a unui alt tip de cancer. Cele mai des întâlnite tipuri de cancere în cazul acestor pacienți sunt cele de plămâni, prostată sau de sân.
Sursa: https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/





