Ce facem cu medicamentele expirate?

medicamente expirate

Toată lumea are în casă medicamente, fie că sunt contra răcelii, durerii sau pentru o boală anume. Și de multe ori, medicamentele pe care nu le luați frecvent expiră și trebuie aruncate.

Specialiștii atrag atenția că aceste medicamente nu trebuie aruncate la coșul de gunoi, ci trebuie duse în farmacii, care se ocupă de distrugerea lor. ”Medicamentele expirate nu ar mai trebui utilizate și este recomandat ca acestea să fie returnate unităților farmaceutice. Aceste farmacii sunt abilitate să le colecteze și au contracte cu companii specializate și autorizate care le pot gestiona și distruge, astfel încât să se asigure că ele au ieșit din lanțul de distribuție și nu mai sunt accesibile pacienților”, a explicat Bogdan Ursac, manager Calitate în cadrul unei companii producătoare de medicamente generice.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) se asigură că există sisteme adecvate de colectare a medicamentelor nefolosite sau expirate. Potrivit reglementărilor în domeniu, unitățile farmaceutice au obligația să respecte prevederile legale privind retragerea din consum a medicamentelor necorespunzătoare. Orice unitate de distribuție sau de procedează la distrugerea medicamentelor necorespunzătoare calitativ sau expirate.