Centru modular pentru copii cu afecțiuni grave, la IC Fundeni

centru modular copii Fundeni

Primul centru modular pentru copii cu afecțiuni grave, care va funcționa în cadrul Institutului Clinic Fundeni, este în curs de obținere a autorizațiilor necesare pentru funcționare.

Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, și secretarul de stat în MS, dr. Andrei Baciu, au evaluat stadiul în care se află organizarea primului centru modular pentru copii cu afecțiuni grave.

“Este un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm, să îl extindem pentru tot ce înseamnă patologie sau internare de zi. IC Fundeni are 60 de paturi destinate internării de zi care vor fi relocate în noile spații modulare.  Intenționăm ca, în cadrul proiectelor cu finanțare din  fonduri europene, să dezvoltăm alte 4 astfel de complexe cu 18 containere în care să fie relocate paturile destinate internării de zi. În aceste complexe modulare, aflate în afara spitalului, se vor putea realiza tratamente, investigații, recoltări pentru testare COVID-19, precum și ecografii pentru copiii cu leucemie, transplant și alte afecțiuni grave care sunt tratați la Fundeni”, a declarat ministrul Sănătății.