Documente eliberate gratuit de medicii de familie pentru începerea școlii

Cu noul an școlar aproape de începere, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) le reamintește părinților care sunt documentele pe care trebuie să le elibereze medicii de familie.

Astfel, medicii de familie din România 𝐩𝐨𝐭 𝐞𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭:

📌 Adeverințe medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri

📌Acte medicale necesare copiilor pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială, în conformitate cu legea

📌Adeverințe medicale pentru înscrierea în colectivitate, necesare la înscrierea în unitățile de învățământ

📌Dovada de (re)vaccinare

📌Avizul epidemiologic

📌Fișa medicală sintetică necesară copiilor cu dizabilități pentru încadrarea și reevaluarea în grad de handicap.

Potrivit Ministerului Sănătății, medicul de familie eliberează documente medicale, respectiv adeverință medicală de înscriere în colectivitate, aviz epidemiologic și fișă de vaccinări, numai la înscrierea inițială într-un nou ciclu de învățământ (creșă, grădiniță, clasa pregătitoare și clasa a IX-a). Toți ceilalți copii nu trebuie să prezinte adeverințe medicale sau avize epidemiologice.