Imunizarea, singura măsură eficientă pentru a preveni îmbolnăvirea

Ministerul Sănătății a tras un semnal de alarmă privind epidemia de rujeolă care se înregistrează în România.
Potrivit ministrului Sănătății, Florian Bodog, epidemia ar fi pornit de la o populație de persoane nomade, iar tulpina identificată este o tulpină asemănătoare cu cea care a circulat în Italia.
”În momentul de față, epidemia înregistrează un număr de 3.446 de cazuri, din care 17 decese, în 37 de județe. Toate cazurile înregistrate au fost la copii nevaccinați. Facem apel la populație: imunizarea este singura măsură eficientă pentru a preveni îmbolnăvirea. În situația în care nu avem acoperire vaccinală bună, îmbolnăvirile vor continua. În ceea ce privește prima doză, acoperirea vaccinală în România este 80%, iar în celelalte țări europene- în 8 dintre acestea acoperirea este de 90- 95%, iar în celelalte țări este comparabilă cu România. La a doua doză de vaccinare acoperirea este de doar 50%. Este un semnal de alarmă”, a atras atenția ministrul Florian Bodog.
Potrivit autorităților, vaccinul pentru rujeolă este în stocuri suficiente care acoperă necesarul pentru 4 luni de acum încolo. În ceea ce privește celelalte vaccinuri, tetravalentul este deja în curs de distribuire (153.800 de doze), iar pentru hexavalent s-a semnat contractul și vaccinul va ajunge în țară la sfârșitul lunii martie. Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi demarată procedura pentru a achiziționa vaccinul pneumococic, care a fost inclus în schema obligatorie de vaccinare a Ministerului Sănătății, dar până acum nu a fost asigurată finanțarea.





